Journalism Summer School

Interviu Mihai Tatulici: "Ziaristul nu a fost niciodată imparţial"

2010-09-14T10:46:00.000-07:00

Cei 44 de ani de carieră jurnalistică l-ar îndreptăţi să fie arogant, însă Mihai Tatulici, ”cel mai tânăr ziarist din România”, aşa cum se autocaracterizează, îşi doreşte să fie naiv din nou. În tonul său calm se ascunde dezamăgirea faţă de presa autohtonă căreia îi lipseşte ”conştiinţa profesională intactă”. Cu o personalitate puternică şi o viziune realistă, jurnalistului îi este tot mai străină lumea modernă, o lume a superlativelor.

"Avem o mare calitate: ne prefacem excepţional de bine"

Ce vă bucură?

Faptul că trăiesc.

Vă este frică de ceva?

Într-un mod foarte vag de Dumnezeu.

De ce foarte vag?

Pentru că am cunoştinţe foarte puţine despre El.

Cum mai e să fii jurnalist în România, astăzi?

Îngrozitor! E foarte neplăcut din cauza halului în care trăim şi a lipsei de credibilitate a României, a societăţii şi a meseriei noastre. E vai de mama noastră!

Asta înseamnă că deontologia nu mai stă la baza formării unui tânăr jurnalist?

De mult! Mă întreb dacă a stat vreodată, la modul propriu, pentru că noi avem o mare calitate: ne prefacem excepţional de bine.

În această situaţie, cum se mai poate face presă într-o perioadă în care totul se reduce la moguli?

Nu sunt foarte sigur că totul se reduce la moguli, e o meserie pe cont propriu. E o meserie individuală, nu e egoistă, e individuală. O faci cu sângele, cu viaţa, cu conştiinţa şi cu talentul tău. Nu o faci nici cu mogulul, nici cu colectivul, nici cu prietenii. O faci de unul singur. Dacă eşti tare, rezişti. Dacă nu, mori.

"Ziaristul nu a fost niciodată imparţial"

Spre ce se indreaptă jurnalismul autohton? Spre politică, şantaj, credibilitate sau corupţie?

Spre nici una. Spre rumeguş, adică spre tabloide, spre mizerie, spre lipsa de educaţie, de stil, cultură, rafinament, spre lipsa de aspiraţie. Se duce către beci.

În acest caz, mai are rost să îşi dorească tinerii să facă presă?

Are, pentru că mai există o şansă să ne salvăm.

Mai poate fi considerat imparţial un jurnalist din moment ce acceptă alegerile preferenţiale ale politicienilor?

Ziaristul nu a fost niciodată imparţial. Eu nu sunt atât de fraier sau de naiv încât să cred că o personalitate nu are punctul său de vedere. Nu e imparţial, are punctul lui de vedere. Iar vectorii de opinie asta au: punctul lor de vedere. Cel mai important e sa îl aibă pe al lor, nu să îl împrumute de la alţii.

"Greşelile mi le asum"

Care este cel mai mare păcat al mediei autohtone?

E foarte complicat. E singura întrebare la care trebuie să mă laşi să mă gândesc, să îl aleg pe cel mai greu din multe păcate. Lipsa de personalitate!

Presa autohtonă nu are o identitate?

Exact!

Mai poate fi numită presa a patra putere în stat?

Nu a fost niciodată. Este prima, dar nu în România. În România e la fel ca toate celelalte puteri: e ultima.

Vă tentează să reluaţi un proiect asemănător celui de la Tele7ABC?

Nu, sunt alte vremuri. Acum trebuie să traieşti altfel, e alt ritm. Asta e o altă etapă a vieţii, a societăţii. Aş fi desuet.

Până unde credeţi că trebuie să meargă tinerii jurnalişti în cazul în care sunt nevoiţi să facă un compromis?

Dacă ai forţă morală, te poţi salva de orice.

Nu este o viziune puţin boemă?

Nu, e o viziune foarte normală. Talentul şi forţa individuală te pot salva de orice. Eu nu stau să judec câte compromisuri face fiecare, nimeni nu face asta.

Asta înseamnă că dvs. nu aţi făcut compromisuri?

Să fiu foarte sincer, greşelile mi le asum. Dar nu am fost pus niciodată într-o situaţie în care să accept ceva. Dacă publicul socoteşte că am făcut compromisuri, e treaba lui. Eu asta am vrut!

"Deocamdată nu fac nimic altceva decât să mă documentez, pentru asta am fost în Noua Zeelandă"

Atunci, părerea publicului nu contează?

Ba da, contează întotdeauna. În timp ce unii fac istoria, alţii o scriu. Eu o să o scriu.

Este pusă la indoială credibilitatea unui formator de opinie, având in vedere cel mai recent exemplu, relatat de toate publicaţiile?

E o prostie! Dacă citeşti codul deontologic, şi ţii cont de statementul lui Gold Corporation, iţi dai seama că e o prostie. Lumea va continua să finanţeze delegaţii de jurnalişti, pentru documentare, fără nici o încălcare a codului deontologic. Că unii îşi permit luxul să îl încalce, e treaba lor. Deocamdată nu s-a petrecut nimic, decât o vizită de documentare, finanţată şi este o procedură mondială. Majoritatea celor care au scris au fost în asemenea vizite de documentare finanţate. E o prostie!

Ce trebuie să inţeleagă un viitor ziarist din asta?

Trebuie să vadă ce scriu cei care au fost în această vizită de documentare şi după aceea să îi judece. Deocamdată, nici unul nu a scris nimic, nici nu a zis nimic.

În 2008 condamnaţi proiectul Roşia Montană, iar acum aţi mers în această vizită. S-a schimbat ceva între timp?

Până în acest moment, nu! M-aţi auzit pe mine spunând ceva? Am făcut vreo emisiune? Aşteptaţi să vedeţi ce gândesc! Deocamdată nu fac nimic altceva decât să mă documentez, pentru asta am fost în Noua Zeelendă.

Totuşi, credeţi că acceptarea acestui proiect va aduce beneficii economice României, aşa cum s-a întâmplat în cazul Noii Zeelande?

Noi suntem proşti! Statele occidentale care ne cer acum superstandarde ecologice şi-au distrus mediul, au câştigat bani şi după aceea au avut pretenţii ecologiste. Noi nu am câştigat bani, nici nu ne-am distrus cine ştie ce mediul şi acum ăştia ne pun să respectăm condiţii, fără să avem bani. Dacă nu ai bani, nu poţi respecta mediul; ca să îl respecţi, îţi trebuie bani. E de preferat ca România întâi să se dezvolte economic, aşa cum e Occidentul şi după aia să devenim ecologişti. Pe noi ne-a pus naiba să devenim întâi ecologişti, deşi, dacă ne căutăm în buzunare, nu avem nici un ban. De ce noi ar trebui să fim habotnici şi ei nu ? Industriile americană, chineză, rusească, germană au poluat mult. În regiunea Rhurului o să vedeţi cât au poluat industriile minieră şi metalurgică. Acum sunt habotnici ei, le convine, că au bani. Noi nu avem. Cum dracu’ să faci ecologie? pentru ecologie iţi trebuie bani, mulţi bani!

Atunci, de ce credeţi că statul român s-a înhămat la astfel de angajamente, ştiind că nu le poate suporta din punct de vedere financiar? Doar pentru a se face vizibil?

Nu, pentru că sunt proşti! Au negociat ca nişte slugi. Au negociat tratatul de aderare la Uniunea Europeană în genunchi. Dacă ăia ne puneau să ne punem coarne, ne puneam şi coarne, atât de proşti suntem. Noi nu am avut niciodată personalitate istorică. Uită-te la polonezi, ce vot dau normelor europene: n-a vrut preşedintele homosexualitate, nu a intrat homosexualitatea în Polonia. Aşa a vrut poporul polonez şi aşa a vrut conducătorul lor, că au personalitate. Noi nu avem!

"Meseria asta se face cu sentiment"

V-ar placea să fiţi elev al acestei şcolii de vară?

Da, foarte mult. Pentru că e un mediu care îmi aduce aminte de tinereţe, mi-ar plăcea să fiu naiv din nou.

Aţi declarat într-un interviu că “sunt învăţat să amestec foarte mult sentimentele personale cu defectele acestei meserii”. Care sunt acestea? E greu ca la finalul programului să închizi în birou grijile meseriei?

Nu poţi, meseria asta nu îţi permite. De aceea există acest amestec permanent. Pentru că meseria asta se face cu sentiment. Nu poţi fi funcţionar la Primărie şi să fii şi ziarist. Nu poţi fi măturător şi să fii şi jurnalist. Eu m-am amuzat la îndemnul unui politician să facem două-trei meserii. Dacă eşti ziarist, nu poţi. Este o meserie care te mănâncă de dimineaţa până noaptea şi câteodată şi toată noaptea. Este o meserie care te devorează, iar dacă nu o faci cu pasiune, nu eşti ziarist.

Atunci, implicarea afectivă în această meserie este unul dintre defecte?

Da, cel mai mare dar şi cel mai spectaculos.

Este un defect constructiv?

Depinde. Dacă foloseşti toate astea pentru un mesaj care să îi ajute pe ceilalţi să fie mai deştepţi şi mai încrezători în ei, da. Sunt şi situaţii în care mari escroci au folosit această încărcătură sentimentală ca să prostească o mulţime de oameni.

Elena GHERASIM

Interviu Laurenţiu Mihu: "Această criză ar trebui să fie un criteriu de selecţie care să ducă la ceva mai bun în presă"

2010-09-13T10:44:00.000-07:00

Invitat la Journalism Summer School, Laurenţiu Mihu, redactor-şef adjunct la cotidianul România Liberă, a acordat un interviu în care a explicat schimbarea ziarului la care lucrează şi a vorbit despre presa scrisă din România: "Această criză ar trebui să fie un criteriu de selecţie care să ducă la ceva mai bun în presă".

Rebranduirea ,,României Libere” a dus la modificări asupra tirajului? Se văd unele schimbări în această privinţă?

Există schimbări! Cifrele sunt disponibile public, dar această "rebranduire" nu este relevantă sub aspectul cifrelor ci şi asupra a ceea ce vrem să le oferim cititorilor. Schimbarea ziarului nu este doar o redesenare a lui ci şi o schimbare în care gândim şi conţinutul. Eu sunt sigur că cititorii noştri văd ca pozitivă această schimbare, chiar dacă, cu siguranţă, au existat temeri printre cititorii noştri şi printre cei care pur şi simplu vor să vadă cum arată noul "România Liberă" fără să fi citit înainte.

Au existat oameni circumspecţi vizavi de modul în care a fost redesenat ziarul. Mulţi se tem la orice redesenare a unui ziar că un cotidian serios se transformă într-un soi de tabloid şi există această teamă a tabloidului care este, din punctul meu de vedere, întemeiată, dat fiind modul în care se consumă presa scrisă astăzi în România.

Un lucru este cert: "România Liberă" de astăzi este, în opinia mea, mult mai bună decât "România Liberă" dinainte de redesenare, măcar prin faptul că nu are doar un design prietenos, ci şi un conţinut gândit mai atent. Cât de mult corespunde imaginea mea care poate fi îndreptată, ca subiectivă, cu a celor care consumă ziarul în mod obişnuit şi a celor care se mai uită din curiozitate peste el, este o chestiune destul de greu de cuantificat. Dar din punctul meu de vedere, a fost binevenită această redesenare şi această regândire a ziarului.

Am auzit mulţi cârcotaşi care spuneau că frontispiciul seamănă cu cel al tabloidului "Libertatea".

Cum comentaţi această afirmaţie?

Eu nici nu pot să comentez. Sunt relativ uimit că există această analogie! Pe de altă parte, atâta timp cât unii consideră că frontispiciul seamănă cu cel al "Libertăţii", mă bucură măcar un lucru: că şi conţinutul nu seamănă cu cel al tabloidului amintit pentru că, realmente, evoluăm pe două misiuni total diferite.

Dintotdeauna aţi vrut să deveniţi jurnalist?

La început am vrut să devin medic şi apoi jurnalist. Cu medicina m-am răzgândit aproape în ultimul moment şi, ca atare, am devenit ziarist. Mă bucur că am ales să fac această meserie!

Până unde merge compromisul pentru un jurnalist?

N-ar trebui să meargă până niciunde! Nu există o limită clară a compromisului. Mai depinde şi cum definim acest concept? Eu înţeleg întrebarea altfel: cât de des şi până unde poţi să încalci limitele pe care ţi le impune deontologia. Din punctul meu de vedere, există un singur răspuns: nu poţi şi nici nu trebuie să le încalci măcar puţin. Curajul în presă înseamnă până la urmă compromitere şi efectele sunt destul de perverse, nu sunt cuantificabile imediat dar ele au posibilitatea să distorsioneze modul în care cititorul se raportează la lucrurile din jurul lui şi acesta este un lucru foarte dăunător pentru societate.

"Nu este un semnal pozitiv reducerea dimensiunii ziarului RL"

Cum îţi poţi desfăşura activitatea atunci când trebuie să lucrezi în anumite condiţii impuse de patron şi trebuie să fii foarte atent ca ceea ce scrii să nu fie în detrimentul tău?

Să atingi unele subiecte de mare interes dar să o faci într-un mod cât mai adecvat politicii impuse de conducere?

Asta este o întrebare capcană! De obicei, jumătăţile de măsură nu sunt cele mai bune soluţii şi cele mai bune căi de a o apuca. În mod normal, un articol care respectă criteriile gen: reprezentativ pentru publicul general, bine documentat, nu ar avea de ce să nu apară în presă. Personal, nu m-am confruntat cu astfel de lucruri. Evident că experienţa personală ar fi fost potrivită ca să îi explic cuiva cum să facă în astfel de situaţie. Dar neavând această experienţă, nu pot să dau sfaturi practice. Cert este că nu trebuie plecat la drum cu această premisă că sigur mi se va pune talpa pe ceafă şi nu ştiu cum s-o mai scot. În astfel de situaţii, dacă ele apar şi dacă există, cauţi o rezolvare pe moment.

Situaţia actuală ne arată că online-ul a întrecut printul ca număr de cititori. Cum vor reuşi ziarele să iasă din acest decalaj economic?

Acum, mai mult ca oricând în ultimii ani, cum va reuşi presa să supravieţuiască? Vremurile sunt destul de încărcate de veşti negative; vorbesc de presa scrisă, fie online, fie print. Sunt sigur că, totuşi, presa va depăşi criza pentru că şi societatea românească va face acest lucru. Acolo, amplitudinea situaţiei economice este mult mai mare decât în presă, dar eu însă sunt curios cum va reuşi presa să depăşească criza aceasta. În mod normal, ar trebui să ne întărească şi această criză ar trebui să fie un criteriu de selecţie care în final să ducă la ceva mai bun decât exista dinainte de instalarea crizei în presă. Dar, evident sunt curios şi eu cum vor evolua lucrurile pentru că nu am o garanţie a unui succes pentru presă după criza aceasta. După cum nu am nicio garanţie a faptului că presa va involua din cauza situaţiei economice din prezent.

Se va produce, în viitorul apropiat, o schimbare a formatului la ,,România Liberă” din broadsheet în tabloid?

Nu există astfel de planuri! Vrem să rămânem la acest format pentru a ne diferenţia de celelalte ziare. Această diferenţiere există şi la conţinut. Pe de altă parte, calitatea unui ziar nu este dată neapărat de calitatea sau mărimea colii de hârtie pe care este tipărit. Raportat la acest detaliu a mărimii ziarului, România Liberă a rămas consecventă cu ea însuşi. Cred că totuşi într-un ziar cauţi cu total altceva decât dimensiunile colii de hârtie. Eu nu cred că este neapărat un semnal pozitiv reducerea dimensiunii ziarului aşa cum s-a întâmplat în cazul altor cotidiene. După cum este un semnal şi negativ pe care îl dă cititorilor prin păstrarea formatului dinainte de redesenare.

"O societate neinformată, parţial informată sau prost informată este vulnerabilă excesiv de tot felul"

De ce s-a produs atât de târziu această schimbare? Mario Garcia, cel care a făcut redesenarea, spunea că "era un ziar ca în anii ‘90"?

Ceea ce este cel mai important este că această schimbare s-a făcut! Acum eu nu pot să detaliez motivele pentru care s-a făcut, cum ziceţi, prea târziu. Eu doar mă mulţumesc că ea a fost făcută şi nu cred că această modificare s-a făcut atât de prea târziu cum o spun unii. Oricum, e mult mai bine că a fost făcută decât să fi continuat în acelaşi format.

Până unde trebuie şi este normal să meargă o anchetă de presă?

Până la capăt. Până la epuizarea subiectului.

Chiar dacă trece de unele norme deontologice?

Evident că o anchetă de presă se face cu respectul legilor ţării în care faci acest lucru şi cu respectul normelor deontologice care reglementează această meserie de ziarist. Dar o anchetă se poate face foarte bine, respectând unele reguli de un simţ care se regăsesc şi în normele deontologice şi nu cred că aceste reglementări au constituit vreodată vreo piedică pentru a construi o anchetă de presă de succes şi bine înghegată.

Sunt depăşite aceste norme şi când se urmăresc anumite interese?

Totdeauna există interese exterioare actului jurnalistic atunci când normele deontologice sunt încălcate, indiferent dacă este o anchetă, un reportaj sau o modalitate în care tu vrei să obţii o ştire.

Credeţi că numai situaţia economică actuală este de vină pentru scăderea tirajelor/vânzărilor?

Evident că nu, pentru că tendinţa de scădere a audienţei şi a tirajelor ziarelor exista şi înainte de criză. Situaţia economică poate să fi accelerat această tendinţă. Nu este deloc îmbucurător faptul că publicul nu este atât de receptiv pe atât cât am vrea noi, ca ziarişti, să fie şi publicul pentru el însuşi, pentru faptul că o societate neinformată, parţial informată sau prost informată este vulnerabilă excesiv de tot felul.

Politica ziarului la care lucraţi pune accentul mai mult pe mediul online sau printul nu este nici el neglijat?

Se pune foarte multă bază pe online! Asta se vede prin faptul că a fost relansat şi siteul romanialibera.ro şi se merge foarte mult şi pe print. Dovadă este că România Liberă a investit într-o redefinire şi o redesenare a variantei sale de print. Ca atare, nu este neglijat niciuna dintre aceste două dimensiuni.

"Nu-mi dau seama cum tehnologia 3D poate creşte calitatea printului"

Din punctul de vedere al competitivităţii, este bine venită această criză economică?
Adică rămân puţine şi bune?

Dacă privim din acest unghi, această criză ar trebui să se transforme şi într-o oportunitate pe acest palier. Pe de altă parte, sunt şi eu curios cum vor ieşi ziarele şi presa, în general, din criză. Dacă problemele pe care le aveam înainte şi pe care le avem acum există o posibilitate să scăpăm, vor rămâne în continuare, înseamnă că de această criză nu s-a profitat cum trebuie! Nu pot să spun acum că la finalul crizei vor rămâne ziarele bune şi care merită pentru că nu este obligatoriu să se întâmple aşa. Există diverse variabile care pot schimba datele problemei. După cum nu pot să spun că vor rămâne numai ziarele bune şi foarte multe slabe sau invers.

În afară de a veni cu ceva în plus la ştirile difuzate la radio sau tv, ziarele se mai pot redresa şi cu investigaţii sau reportaje bune?

Reportajul şi investigaţia vor rămâne întotdeauna două puncte forte în poltica editorială a oricărui ziar. Şi cu cât ele vor fi mai bine lucrate, cu atât şansele ca de creşterea calităţii conţinutului vor fi mai mari şi mai apropiate de ceea ce trebuie să fie. Dar evident, ştirea şi modul în care ea va fi valorizată, acum că este această competiţie a printului şi a televiziunii, plus online-ul, doar reportajele şi anchetele închegate pot să ducă la o creştere a conţinutului editorial.

Să presupunem că presa va continua această pantă descendentă, veţi susţine în continuare printul?

Eu susţin că printul va rămâne un element forte în presa scrisă şi că, cel puţin în România, nu este cazul să ne facem prea multe griji în perioada următoare cu privire la aşa-zisa Apocalipsă care paşte printul.

Tehnologia 3D poate fi o soluţie pentru a salva printul?

Cred că orice tehnologie poate fi o oportunitate după cum poate să incube şi anumite capcane. Sincer să vă spun, nu-mi dau seama în acest moment cum ar putea ea să contribue la salvarea şi la creşterea actului jurnalistic. Dar este o variantă!

Care dintre ziarele (Evenimentul Zilei şi România liberă, n.r.) la care aţi lucrat şi o faceţi în continuare se pliază pe aşteptările dumneavoastră?

Amândouă! Până am plecat de la Evenimentul Zilei, s-a pliat foarte bine pe ceea ce vroiam. România Liberă, în acest moment, prin simplul fapt că încă mai sunt acolo, se pliază foarte bine şi întotdeauna este loc de mult mai bine. A fost cazul atât la fostul cât şi la actualul cotidian la care lucrez şi sunt sigur că este valabilă afirmaţia şi pentru alte ziare şi pentru alţi ziarişti. Dar loc de mai bine rămâne întotdeauna!

Ce a provocat plecarea de la "Evenimentul Zilei"?

Dorinţa de a evolua. A mai existat această nouă oportunitate la România Liberă pe care vroiam să o fructific.

Cum l-aţi sfătui pe un viitor jurnalist să aleagă presa scrisă? Ce sfaturi i-aţi da? Cum l-aţi convinge?

În primul rând, ar trebui să se convingă din datele pe care le culege singur din teren că merită să intre sau nu în această meserie. Mai ales că a fi jurnalist înseamnă să alegi şi să ştii ce să alegi. Pe de altă parte, în presă trebuie să fii conştient de două-trei lucruri: să ştii de ce ai intrat, pentru că aceasta este o meserie totodată vocaţională nu e doar un job, atâta timp cât evoluezi între marjele bunului simţ, a simţului critic şi al respectului pentru normele deontologice, care, din punctul meu de vedere, la dezvoltarea unui jurnalist sunt la fel de importante ca şi talentul şi capacitatea de muncă. Cât timp îndeplineşti condiţile acestea, nu văd de ce nu ai putea să nu realizezi ceea ce îţi propui.

Mihai CĂPRARU

Interviu Liviu Iolu: "Nu am aşteptări de solidaritate de la jurnalişti, am aşteptări de bună credinţă"

2010-09-10T11:35:00.000-07:00

A venit la Costineşti, după şase ani, unde edita ediţia de vară a ziarului studenţesc "Opinia Veche", la care a scris în tinereţe. Liviu Iolu a ţinut trainingul "Freelancer sau jurnalist angajat" la Journalism Summer School; a fost uimit să constate dorinţa studenţilor de a învăţa o mesrie "care se face cu emoţii". Crede că deontologia unui jurnalist trebuie să vină din interiorul său şi că jurnalismul presupune şi mult orgoliu.

Cum e la Costineşti, de acestă dată la invitaţia studenţilor jurnalişti în cadrul Journalism Summer School?

Mă bucur să revin în Costineşti după 6 ani. Mă bucur să găsesc acelaşi spirit de a învăţa meserie a studenţilor din Iaşi. Fie că fac un ziar, fie că fac o revistă sau un training pe jurnalism, într-un loc în care alţii fac plajă. Să faci jurnalism când alţii fac plajă, face parte din meseria de jurnalism. Este un lucru pe care eu îl consider excepţional. Aşa au ajuns cei mai mulţi studenţi de la Iaşi să lucreze în presă şi să facă performanţă venind în vacanţă şi muncind pentru această meserie.

Aveţi încredere în studenţii de pe băncile facultăţii că vor schimba lucrurile sau lucrurile se vor schimba pentru ei?

Eu am încredere că noi toţi vom schimba lucrurile în presă. Până la urmă noi suntem aceeaşi generaţie. Diferenţele nu vor fi foarte mari între noi. Voi după ce ieşiţi de pe băncile şcolii intraţi în concurenţă cu mine. Nu neapărat în concurenţă că suntem colegi şi ideea e să ne canalizăm forţele pentru a face lucruri bune. Cred că încercând să vorbesc cu cât mai mulţi studenţi cum am făcut şi acum, şi la Iaşi ajungem să schimbăm ceva în meseria asta.

„Cel mai important cod deontologic jurnalistic este codul pe care el şi-l impun”

Până la urmă, jurnalismul, mai presus de meserie e şi un mod de a trăi?

Fără asta nu poţi să faci meseria pentru că dacă nu vrei, nu poţi să faci meseria asta. Nu e o meserie ca oricare alta, este o meserie în care îţi trebuie nişte aptitudini. Este o meserie care se face cu emoţii, iar emoţia te duce mai departe în această meserie.

Ce mai înseamnă azi deontologia jurnalistului? Ea ar trebui să vină din bunul simţ pentru public?

Deontologia jurnalismului trebuie să vină în primul rând din interiorul unui jurnalist. La cele mai mari instituţii de presă există coduri deontologice, dar cel mai important cod deontologic jurnalistic este codul pe care el şi-l impun. El este format din regulile de bun simţ ce vin din interiorul fiecărui jurnalist. Dacă nu vin, acel jurnalist nu va performa, va şantaja, va face lucruri care vor dăuna acestei meserii. Fiecare trebuie să-şi respecte meseria şi dacă o face aşa cum trebuie, acel cod deontologic este mai presus decât celelalte scrise pe o hârtie sau într-o redacţie.

Mai sunt jurnaliştii solidari?

Jurnaliştii nu au fost niciodată solidari. E o meserie care presupune mult orgoliu şi de la nişte oameni orgolioşi nu poţi să ceri solidaritate. Se solidarizează în situaţii extreme, ceea ce nu este până la urmă foarte rău pentru că se stimulează competiţia. Eu nu am aşteptări de solidaritate de la jurnalişti, eu am aşteptări de bună credinţă. Dacă toţi şi-ar face meseria corect, normal asta e cea mai mare solidaritate.

„Nu premiul trebuie să fie motorul care te împinge să faci un subiect, ci trebuie să vină ca o consecinţă a unui subiect bine făcut”

Freelancer sau jurnalist angajat?

Angajat la început până când reuşeşti să deprinzi toate tainele meseriei ca să reuşeşti să devii un bun freelancer.

Să înţeleg că asta o veţi face în viitor?

Cel mai probabil, da. Voi lucra ca freelancer, nu ştiu dacă peste două luni sau peste doi ani sau peste cinci ani. În momentul în care mă voi simţi pregătit profesional să fac toate lucrurile pe care eu cred că trebuie să le facă un jurnalist cu respect pentru meseria asta voi ajunge să fac freelancing. În momentul în care nu mă voi mai simţi bine într-o redacţie din mai multe cauze, şefi, colegi, în momentul acela aş fi sigur că o să fac meseria asta aşa cum cred eu că e bine pe cont propriu.

Aspiraţi la premii în jurnalism?

Premiile au fost o perioadă interesantă în viaţa mea. M-au ajutat. Nu le-am vânat neapărat, dar nu cred că este o etapă pe care trebuie să o prelungeşti în viaţa de jurnalist. Nu premiul trebuie să fie motorul care te împinge să faci un subiect, ci trebuie să vină ca o consecinţă a unui subiect bine făcut.

Andreea Jugaru

Interviu Florin Ghioca: "Fotografia e calea cea mai bună de a-i arăta omului realitatea fără să foloseşti cuvinte"

2010-09-09T11:35:00.000-07:00

Pentru el, Afganistanul a însemnat mai mult decât o misiune în urma căreia au rezultat câteva produse jurnalistice care în România au fost extrem de apreciate şi au depăşit cu mult aşteptările fotoreporterului. Pe lângă faptul că i-a consolidat cariera, tărâmul minat al războiului i-a pus pe fiecare clipă de după o etichetă pe care e încrustat “carpe diem”. Şi-ar fi dorit ca experienţa aceasta să fi venit mai devreme, pentru a şti de la începuturi ce înseamnă jurnalismul făcut la nivel înalt.
Florin Ghioca scrie şi pentru ediţia de weekend a Cancanului, considerând că nu poţi trăi doar din fotografiile de presă, poate doar din fotografiile de nuntă.

Cum ai primit iniţiativa Asociaţiei Studenţilor Jurnalişti?

Este un lucru pe care ar trebui să îl facă fiecare facultate de jurnalism în parte. Nu ştiu dacă mai demult se făceau asemenea şcoli de vară, dar cred că sunt binevenite pentru că meseria de jurnalism nu se învaţă numai în timpul anului universitar, se învaţă permanent. Asta nu e o meserie, e deja un mod de viaţă.

Modelul din străinătate ca un jurnalist să fie doi sau trei într-unul singur a fost preluat cu succes şi de noi? Este posibil ca pe viitor să fie o condiţie obligatorie având în vedere situaţia presei româneşti?

Încă nu a fost preluat, sunt câteva tentative timide, prea timide, ar trebui preluat în momentul în care directorii, patronii, şefii şi-ar da seama că este un lucru bun pentru ei. Ar fi preferabil să se poată întâmpla lucrul acesta, să se ajungă la noul trend, noul nivel al presei de afară, numai că în cazul nostru la policalificarea asta nu prea exista. Chiar şi în cazul vostru nu se fac cursuri de fotografie şi atunci nu poţi să te apuci să faci fotografie aiurea pentru că în ultimă instanţă ar trebui să se facă măcar un curs care să te ajute în sensul acesta.

„Succesul şi-l face fiecare după cât de mult munceşte şi se implică în ceea ce face”

Se poate vorbi de o reţetă numită ”mare jurnalist” care să aibă ingrediente cunoscute şi accesibile?

În cazul femeilor există o reţetă binecunoscută a succesului, respectiv multe dintre ele profită de avantajele pe care le au de la mama natură. Este destul de evident că femeile înzestrate fizic au avut un atu, nu e secret şi nu spun o noutate. Pe de altă parte, nu există o reţetă a succesului. Succesul şi-l face fiecare după cât de mult munceşte şi se implică în ceea ce face. Dacă vorbim despre succes în presă, vorbim chiar şi despre norocul de a avea un subiect bun care să te scoată în faţă.

Nu eşti nici primul şi probabil nici ultimul jurnalist român care a mers/va merge în Afganistan. Care este atuul tău?

Eu am avut şansa să plec cu cei de la NATO în mare parte şi ne-am împrietenit în aşa fel încât să fiu undeva pe o listă A în cazul în care vreau să plec să mă ia direct din baza lor de date şi să plec liniştit. Cu asemenea plecări o să mă mai întâlnesc probabil şi anul acesta, şi anul viitor. Nu e o condiţie, practic îţi asumi nişte riscuri şi trebuie să te gândeşti foarte clar ce laşi în urmă şi ce te poate aştepta acolo, şi dacă eşti dispus să-ţi rişti integritatea fizică sau chiar şi viaţa pentru nişte materiale făcute acolo.

“Nu pot să spun că poţi trăi din fotografia de presă”

Ce reprezintă Afganistanul ca şi experienţă?

Este o experienţă jurnalistică inedită, cea mai mare şi cea mai importantă experienţă jurnalistică pe care am căpătat-o în atâţia ani de presă. Din păcate a venit destul de târziu, mi-ar fi plăcut să fac treaba aceasta acum vreo 8-10 ani, poate nu o făceam la fel de bine că nu aveam experienţa de acum, dar aş fi învăţat mult mai rapid experienţe foarte importante pentru un jurnalist.

Cum ar fi?

Responsabilitate, atenţia distributivă, documentarea prealabilă, care cred că nu ar trebui să nu-i lipsească niciunui jurnalist în niciun context, dar devenind un lucru foarte serios, o misiune foarte importantă, într-adevăr te pregăteşti foarte intens. Mai degrabă te pregăteşti pentru o săptămână în Afganistan decât pentru un festival naţional de teatru.

Există un cod deontologic al fotografului? Până unde poate ajunge din dorinţa de a avea o fotografie ”grăitoare”?

Există în primul rînd un cod deontologic al jurnalistului care are şi câteva elemente legate de fotografie, dar se pleacă de la bunul simţ propriu şi personal ce este în plus sau în minus ţine de fiecare, poţi să-ţi păstrezi anumite limite sau nu, poţi să fii un fotograf gen paparazzo care nu mai ţine cont de intimitatea unor oameni, dar şi în acest caz poţi avea bun simţ şi să nu fotografiezi decât ceea ce se vede în mod public, dacă eşti fotograf de război sunt nişte elemente pe care trebuie să le eviţi, fotografierea unor cadavre şi răspândirea fotografiilor înainte ca familiile respectivelor persoane decedate să fie informate. Sunt tot felul de reguli fireşti pe care trebuie să le respecţi.

Are România o industrie fotografică sau aceasta este în curs de dezvoltare?

Începe să devină o industrie fotografică la modul că tot mai mulţi oameni au acces la aparate foto, tot mai mulţi tineri se îndreaptă către cursuri de fotografie, numărul vernisajelor s-a dublat în ultimii ani, au apărut cluburi de fotografie în diverse oraşe. Cred că e dezvoltare foarte puternică a fenomenului fotografic în ultima vreme.

„Să cuprinzi cât mai multe elemente care să redea detaliile unei poveşti într -o singură imagine”

Dar poţi trăi doar din fotografie?

Depinde de ce fel de fotografie faci, fotografii de nuntă trăiesc foarte bine, încă sunt mulţi. Dar din fotografia de presă nu pot să spun că poţi să trăieşti pentru că îţi asigură un venit lunar fix, normal.

Cu ce mai rămâi din meseria aceasta în afară de fotografii?

Cu ulcer.

Atât?

Rămâi cu nişte amintiri foarte frumoase. Reversul unei medalii în cazul unui fotograf este că adună suficiente fotografii încât să nu apuce să se mai uite peste ele multă vreme. Interesant este să le descoperi peste câţiva ani şi să vezi cât de prost erau făcute şi cât de groaznice erau fotografiile, lucru care mi s-a întâmplat şi mie de curînd, şi mă gândeam cum naiba de puteam să le fac în halul acela. Dar ca fotoreporter, ca jurnalist, pe lângă ceea ce îţi oferă meseria te mai alegi cu câte un ulcer, boli ale sistemului psihic.

Există o diferenţă colosală între fotografia de război şi cea de paparazzo. Cum te împarţi între ele?

Nu mă împart, îmi fac meseria ca fotoreporter, meseria mea este să surprind realitatea pe care o văd într-un mod cît mai adecvat şi specific mie. Încerc să îmi creez propriul stil de fotografie, să mă apropii de un stil care îmi e confortabil, nu poţi să fii original. E ca şi cum ai spune că ai făcut un cântec totalmente diferit de tot ce s-a compus până acum şi acest lucru nu e posibil, drept pentru care atunci când fac fotografie mondenă, fac fotografie mondenă, atunci când fac fotografie de eveniment, fac fotografie de eveniment, iar atunci când fac fotografie de război, e fotografie de război. Stilul meu este acelaşi, personajele şi locurile se schimbă.

Ai o definiţie proprie a fotografiei?

E ca şi cum m-ai întreba ce este viaţa.

Dar valorează cât o mie de cuvinte?

Aşa se spune, acum depinde şi ce transmiţi, dacă fotografiem un scaun... într-adevăr te poţi gândi la singurătate, poţi să începi să interpretezi. Dar dacă fotografiezi pixul de pe masă poate să nu îţi spună nimic, atunci depinde în ce context şi ce elemente foloseşti, şi ce anume vrei să transmiţi prin fotografia respectivă. A fotografia un aparat de aer condiţonat nu mă impresionează, dacă fotografiez un bătrân cerşind sau un accident de maşină îţi transmite mult mai multe.

Care este scopul unei fotografii şi de ce depinde ea?

Depinde de elementele surprinse în fotografie şi cum percepi tu, în primul rând ca receptor imaginile care ţi se oferă şi modul cum le transmiţi mai departe. Fotografia e calea cea mai bună de a-i arăta omului realitatea fără să foloseşti cuvinte, nu trebuie să-i povesteşti nimic, trebuie doar să-i araţi ceva. Scopul ar fi să cuprinzi cât mai multe elemente care să redea detaliile unei poveşti într-o singură imagine.

Corina GOLOGOŢ
Andreea JUGARU

Interviu Toader Păun: „Cred că meseria de jurnalist este undeva în sânge”

2010-09-08T11:53:00.000-07:00

Pentru că meseria de jurnalist implică ceva mai mult decât presă scrisă sau televiziune, radioul a fost reprezentat de Toader Păun, realizatorul emisiunii “Odimineaţă de milioane” de la Europa FM. Prezent în aceasta breaslă de la vârsta de 17 ani, jurnalistul consideră că “radioul este asemenea unei femei care trebuie să se facă remarcată”. Prezentarea facută studenţilor a reuşit să îi “seducă” şi să le prezinte o perspectivă inedită şi diferită în acelaşi timp asupra a ceea ce înseamna această meserie. Deşi radioul este marea sa iubire de care nu se vede lipsit cel puţin în perioada următoare, consideră că studenţii participanţi la Journalism Summer School sunt capabili de progres iar în următorii ani este convins că le va fi coleg cel puţin unora dintre ei.

Având în vedere faptul că aţi debutat în radio destul de devreme, cum aţi fost privit de colegii cu experienţă?

În primul rând, în momentul în care te apuci de un lucru trebuie să fii pregătit să faci paşi mici şi să începi de jos. Impedimentul vârstei noastre este că ne dorim ca lucrurile să se întâmple foarte repede şi nu prea avem răbdare până să ajungem undeva acolo sus. La momentul respectiv, persoana care m-a adus pe mine în Radio România, acolo unde am început eu, a avut răbdare cu mine şi m-a învăţat cum să fac aceşti paşi mici despre care vorbeam. Astfel am început cu voxuri pe stradă, reportaje, materiale, documentări şi uşor, uşor am evoluat până când am ajuns să am o emisiune. Făceam o emisiune de cinci ore la un moment dat care m-a ajutat foarte mult.

Care este din punctul dumneavoastră de vedere diferenţa dintre a lucra la stat şi a lucra la particular?

La stat îţi permiţi să stai, pe când la particular nu poţi face acelaşi lucru pentru că nu ai timp. Dacă ar fi să fac o comparatie, la stat de regulă se respectă programul de opt ore pentru că e vorba şi de presă în general, care nu respectă un program fix. Este greu să impui evenimentelor programul şi să le spui: ”Aşteptaţi ziua de mâine!”. La privat nu îţi poţi permite să sari un program fix şi trebuie să înveţi să faci multe lucruri singur.

Compensează pasiunea pentru ceea ce faceţi neajunsurile financiare?

Da, compensează pe tot parcursul carierei, cred eu. Din presă dacă te aştepţi să te îmbogăţeşti nu o s-o faci niciodată. Doar anumite personaje ajung în Noua Zeelandă şi în momentul în care ajung acolo se nasc tot felul de discuţii legate de etică. Lasând la o parte gluma, ceea ce e clar e că nu te poţi îmbogăţi din presă pentru că sunt nişte vârfuri, oameni care câştigă foarte bine, însă în general, salariile sunt mediocre. Comparând investiţiile pe care le faci, efort, timpul pe care îl consumi, sănătatea ta, nu o sa obţii niciodată foarte mult.

Care este situaţia presei în momentul de faţă?

Situaţia presei constă într-o discuţie legată şi de criză. Presa în acest moment resimte criza din plin. De exemplu, toţi oamenii care au venit la aceasta şcoala asta de vara sunt oameni pasionaţi, aşa că pasiunea compensează foarte mult „foamea”, ca să mă exprim poetic.

Care este diferenţa dintre o campanie de radio şi una pentru TV?

În primul rând trebuie să te raportezi la mediul tău. Pe TV ai la dispoziţie şi imaginea, iar la radio doar vocea. Trebuie să transmiţi emoţii, să convingi pe cineva doar pe această cale. În momentul în care dai foarte multe amănunte există riscul ca un mesaj lungit la maximum să-ţi dilueze foarte mult mesajul pe care tu vrei să îl transmiţi. Şi cum mesajul este în general o acţiune: „cumpără, vino, descoperă” trebuie să îl motivezi să cumpere acel lucru folosindu-te de voce şi de anumite efecte audio. Aşa că la TV este ceva mai uşor pentru că ai la dispoziţie şi imaginea.

„Toată lumea manipulează”

Cât de scurtă e distanţa de la seducerea publicului la manipularea lui?

Conştient sau nu, mai mult sau mai puţin cred că toata lumea manipulează. Ca jurnalist îţi alegi subiectele pe care tu le consideri importante pentru publicul tău. În momentul acela tu practic manipulezi, îi încarci într-un fel sau altul agenda ascultătorului tău. Din punct de vedere deontologic trebuie să respecţi nişte reguli şi ar trebui ca ceea ce apare în acest moment pe Antene sau la Realitatea unde discuţia este monopolizată într-un anumit fel, să nu se întâmple. Iar acum manipularea la tv e „întinsă pe cruce”.

La ultimile măsurători de audientă numărul de ascultători al postului Europa FM a scăzut. Care credeţi că este motivul?

În primul rând pentru că există un nou competitor pe piaţă care a început să se extindă în plan naţional: Radio Zu, care a avut nişte investiţii colosale pentru zilele noastre în promovare şi marketing. Postul a mizat pe nişte vedete, oameni care erau populari înainte şi care au rămas populari şi astăzi iar în plus, au oferit o reţetă de tip tabloid care se potrivește foarte bine publicului de la noi. În schimb Europa FM a continuat să meargă pe zona quality, să creadă şi să promoveze anumite valori, o reţetă cu bătaie lungă şi urmează ca lucrul acesta să îl demonstrăm. La fel cum am fost cei mai buni până acum la fel cred că vom fi şi de acum înainte.
Au mai fost schimbări de ierarhie pe parcursul timpului însă tot timpul trăgând linie la sfârşitul anului, Europa FM rămânea numărul unu. Suntem două tipuri de radiouri diferite, iar teoretic ar trebui să ne adresăm unor tipuri de public diferite dar în general, ca şi în lume, aceste radiouri mai „light” sunt de regulă ceva mai populare şi mai ascultate pentru că oamenii vor să se binedispună. Europa FM este o mixtură între informaţii şi bună dispoziţie cu un anumit tip de muzică, un produs foarte bine închegat şi cred că acest post în măsura în care se investeşte în continuare în el iar oamenii care lucrează îşi dedică timpul pentru el vom trece din nou pe locul întâi.

Orice produs nou care apare, are de regulă o perioadă de vârf după care se vede într adevăr adevărata valoare a lui.

„Lumea este dispusă să asculte şi altceva”

Având în vedere faptul că aveţi o emisiune de weekend, credeţi că este mai greu de „sedus” publicul faţă de celelalte zile?

Aş fi ipocrit să spun că eu trebuie să fac ceva deosebit. Trebuie doar să-mi fac treaba. Degeaba ai un produs bun fără promovare. În acelaşi timp promovarea o oferă canalul per ansamblu, în cazul în care produsul este foarte bun dar la un post de radio slab nu performează. La mine din fericire este o combinaţie ideală în acest moment, Europa FM fiind încă o forţă şi având mari şanse să rămână aşa. Programul meu este numărul unu în rândul programelor de weekend dar nu neapărat pentru că aş face eu ceva. Eu merg pe principiul „hai să fim optimişti în weekend” şi se pare că a dat rezultate. Eu nu vorbesc despre Bianca lui Bote iar asta înseamnă că lumea într-adevăr este dispusă să asculte şi altceva.

Ţi-ai dori o emisiune în prime time în timpul săptămânii?

În momentul de faţă mie îmi este foarte greu să fac şi o emisiune în weekend pentru că am şi alte sarcini la Europa FM: project manager, mă ocup de nişte strategii de dezvoltare, site-uri şi alte lucruri de acest gen. Dacă aş avea o emisiune în timpul săptămânii mi-ar fi foarte greu să mă ocup de toate lucrurile bine.

Ce calităţi ar trebui să aibă un om de radio pentru a avea succes?

Nu am o definiţie exactă. Să aibă o voce plăcută, să ştie să transmită un mesaj folosind vocea. Să ştie să sintetizeze informaţia pentru că atenţia publicului, a ascultătorului nu poate fi reţinută pentru mult timp. În cazul în care vorbeşti mult şi prost, e clar că omul se duce în altă parte sau preferă să asculte muzică, care îi trezeşte nişte emoţii. Dacă nu îi poţi transmite nişte stări mai bine taci, există şi vorba aceea: dacă tăceai filosof rămâneai. Cam asta se aplică şi la radio.

„Încă mi-e teamă de concurenţă”

Aţi sfătui un tânăr care încă nu ştie încotro să se îndrepte să aleagă jurnalismul?

Cred că meseria de jurnalist este undeva în sânge. O simţi sau n-o simţi. Dacă tu în momentul în care vezi că se întâmplă ceva, eşti tentat să scoţi reportofonul şi să încerci să afli mai multe informaţii mizând că poate iese o ştire atunci într-adevăr poţi să te îndrepţi către jurnalism. Dar dacă treci pe lângă un om căzut pe stradă şi nu te interesează de ce, nu cred că vei avea la un moment dat suficientă curiozitate şi putere de a fi jurnalist. Prima calitate a unui jurnalist cred că este curiozitatea.

Dumneavoastră aţi simţit asta?

Sigur. Când eram mic pot să spun că i-am căpiat pe bunicii mei cu o mulţime de curiozităţi iar întrebarea „ce e?” şi „de ce?” erau la ordinea zilei.

Ce proiecte aveţi în lucru în momentul de faţă?

Majoritatea proiectelor au legătură cu Europa FM pentru că îmi mănâncă foarte mult timp, dacă s-ar putea, chiar 25 h din 24. Acum pregătim un proiect în care cred foarte mult. Lansarea unei aplicaţii pentru toate terminalele mobile de pe piaţă astfel încât ascultătorii să poată interacţiona cu postul de radio foarte simplu, din telefonul mobil, apăsând o simplă tastă să ne poată transmite informaţii. E un fel de jurnalim cetăţenesc pe care îl practică şi CNN-ul doar că noi vom veni cu ceva nou. Nu pot să dau detalii pentru că acestea vor fi disponibile peste o lună. Încă mi-e teamă de concurenţă deşi nu ar avea timp să dezvolte idei de genul acesta într-un timp atât de scurt. Oricum îmi doresc să evoluez pentru că dacă nu aş avea această dorinţă m-aş plafona.

Alina BORDEIANU

Interviu Radu Naum: ,,Fotbalul este ca o cămilă care zboară sau ca un şarpe căruia i-au crescut picioare”

2010-09-07T09:18:00.000-07:00

Al patrulea training de la Journalism Summer School a fost cel cu Radu Naum, jurnalist sportiv. Acesta le-a explicat studenţilor ce înseamnă invaziile barbare în media media sportivă. A acordat un interviu în care vorbeşte despre presa sportivă românească, ciclism, "invazii barbare" şi comentariul sportiv. Iar "peste un timp, poate" ar deveni freelancer.

,,Jurnalismul sportiv relatează o bătălie între două entităţi”

Cum arată profilul unui jurnalist sportiv?

Este obligatoriu să îi placă sportul. Dacă nu îi place cred că trebuie să fie extrem de mobil şi să schimbe nişa pentru a găsi zonele care i se potrivesc cu adevărat. Cred că trebuie să facă un pic de sport pentru a înţelege această meserie, chiar şi la un nivel minim de performanţă. Un jurnalist sportiv poate fi şi altfel, nu numai jurnalist sportiv, spre exemplu Cătălin Tolontan, dar şi alţii. Dar nu este obligatoriu ca orice fel de jurnalist sa activeze pe sport doar pentru că este jurnalist şi uneori sportiv de pe azi pe mâine, la fel cum nici un jurnalist sportiv nu poate fi neapărat un jurnalist politic.

Prin ce se diferenţiază jurnalismul sportiv faţă de alte tipuri de jurnalism?

Aceste lucruri sunt cumva paralele şi e destul de greu să pot face diferenţa între ele, pentru că eu nu am experienţă decât în jurnalismul sportiv şi nu pot să fac comparaţie cu ceva ce nu cunosc. Cred că jurnalismul sportiv trebuie să aibă o doză mai mare de entuziasm pentru a găsi lucrurile cu adevărat pasionante într-o întreprindere sportivă. Jurnalismul sportiv e cel care relatează sportul în primă instanţă, relatează o bătălie între două entităţi. E, dacă vrei, un fel de cronicar de pe vremuri care descria o bătălie. Lucrurile astea se pot asemăna. Cum ei stăteau pe un deal şi povesteau despre ce s-a întâmplat.

Pătrundem puţin în istorie. Cum vedeţi situaţia presei actuale în comparaţie cu cea din perioada comunistă? Credeţi că a evoluat sau a involuat?

E clar că s-a diversificat. Probabil că a evoluat, era o presă mai în alb şi negru pe vremea aia. Sigur că acum sunt un milion de culori. Sunt prea multe poate, şi îţi crează un anumit vârtej cantitatea asta de culori. Evident că e mai liberă chiar în jurnalismul sportiv. Eu ştiu de la tatăl meu (n.r. Hristache Naum, ziarist sportiv în anii '60) care avea şi el o anumită cenzură şi autocenzură în a asculta de marea cenzură a sistemului, dar nu cred că s-a modificat atât de mult cum s-a modificat de exemplu jurnalismul generalist, politic, social-economic, ci cred că a rămas. Până la urmă există un miez care străbate sistemele. Sportul în principiu trebuie să rămână o luptă convenţională între două entităţi, fie că sunt popoare, lucruri, şi aşa mai departe.

,,Fotbalul are componentele unui sport, dar cred că ADN-ul lui s-a modificat puternic”

Legat de tema trainingului, credeti că e şi vina presei pentru aceste invazii barbare?

Nu, nu cred că este vina nimănui sau dacă e, este a tuturor. Am mai zis-o, invaziile barbare sunt o mutaţie. Noi de multe ori devenim mutanţi dacă vrei, migrăm dintr-o anumită zonă şi asta e foarte bine, pentru că la un moment dat ne primenim. Sigur că există derapaje, există aberaţii, există excrescenţe, dar nu cred că întreg corpul este cu adevărat bolnav şi noi evoluăm în cadrul unui cancer sau al unei boli. Cred că există exagerări mult mai apăsate în anumite direcţii, dar că până la capăt există un alt fel de a-ţi trăi viaţa care să susţină datele zilei de astăzi pe care ni le-am creat cu toţii, şi nu jurnalismul sportiv le-a creat. Sigur că a întreţinut şi a născut anumite produse care nu au putut să fie decât vandabile publicului, dacă nu erau vandabile nu creşteau niciodată, nu se dezvoltau.

Pare interesant un fenomen. Toată presa sportivă combate acţiunile unui anumit personaj, dar cred că acel personaj este tot creaţia presei. Mă gândesc să îl ofer ca exemplu pe Gigi Becali.

În general, v-am mai spus, există multă ipocrizie. Nu că aş gira personajul respectiv în absolut, dar s-a ajuns să înglobeze personajul ăsta tot ce e rău, sau tot ce este aberant, tot ce este divagant de la corpul tradiţional al sportului. Dar pe de altă parte, dacă ne uităm la sportul ăsta mai este tradiţional? Mai este fotbalul un sport, ca să spui că Gigi Becali nu e un conducător clasic? Are componentele unui sport, dar cred că ADN-ul lui s-a modificat puternic. Asta este o cămilă care zboară sau un şarpe căruia i-au crescut picioare.
Sunt alte lucruri care se întâmplă acolo, ori noi facem greşeala să judecăm definiţia lui iniţială. Ori lucrurile nu mai sunt aşa. E ca şi cum ai judeca arta acum cu definiţia din timpul grecilor. Dacă nu faci o operă aşa..., atunci Picasso e un aberant faţă de artiştii clasici. Şi totuşi nu înseamnă că Gigi Becali e o formă de artă, nu spun lucrul ăsta. Spun însă că el se susţine într-un anumit mediu şi că a continua să spui în permanenţă că este un lucru rău, nu faci decât a evolua într-un cerc închis. Sau dacă este un lucru rău, oferă ceva valabil în locul lui. Numai că acolo lucrurile sunt mai complicate. Gigi Becali nici nu a mai devenit un personaj, e un termen generic. Asta este! El evoluează dincolo de el însuşi.

,,Comentariul sportiv este ca un fel de roller coaster. Nu poti sa te opreşti, nu poţi să revii.”

După aproape 13 ani de comentat ciclism v-aţi despărţit de Eurosport. Aţi regretat despărţirea de această pasiune?

Nu, eu am fost foarte împăcat cu ideea despărţirii. De altfel cred că orice lucru trebuie să aibă un sfârşit şi că nu trebuie să te betonezi în ceva. Sigur că trecerile nu sunt niciodată uşoare, că rupturile de anumite zone nu sunt plăcute, dar întotdeauna ai şansa să te reinventezi într-un anumit fel, sau să te primeneşti. Dacă nu te mişti dintr-un loc n-ai să vezi niciodată alte locuri. Bine, poate aş fi continuat să comentez şi dacă ar fi fost de acord cei de la Eurosport, sau poate nu. Poate că ajunseserăm oricum la un capăt şi am comentat îndeajuns.

Ce înseamnă documentarea pentru un comentariu sportiv (factual, ca proces)? Ar putea comenta un meci doi tineri jurnalişti?

Da, dar numai că eu am trăit chestiunea asta şi există un anumit pericol în a fi aruncat foarte devreme în comentariu. Dacă nu ai o anumită trecere prin meseria asta care să te ferească de toate pericolele şi de capcanele comentariului, e cam greu să porneşti. Comentariul sportiv este ca un fel de roller coaster. Nu poti sa te opreşti, nu poţi să revii. Totul se întâmplă în timp real, iar tu trebuie să găseşti un anumit ritm, anumite cuvinte, explicaţii, să fii coerent, să fii adecvat, să ai toate cunoştinţele despre sportul respectiv. Ori lucrurile astea se întâmplă treptat, nu stiu dacă au fost mulţi comentatori care să comenteze bine din prima. Eu spre exemplu am fost groaznic, dar îmi asum chestiunea asta. Nu spun că nu le-aş mai face, că până la urmă asta e istoria mea. Se poate comenta şi până se ajunge la un anumit standard, dar cu cât eşti mai tânăr, cu atât e mai greu să fii vioara întâi, să comentezi lucruri complicate. Eu am avut şansa asta, cât de cât să am o evoluţie naturală.

Aţi fost nevoit să comentaţi vreo partidă fără a avea timpul necesar pentru documentare?

Da. De exemplu m-a prins nepregătit un meci de la Campionatul Mondial din ‘94 între Argentina şi Rusia pentru că nu trebuia să comentez eu. A lipsit un coleg şi am fost nevoit să comentez eu o repriză. Oricum, în principiu nu ar trebui să existe vreun meci care să te prindă nepregătit. Eu, de exemplu, nu îmi aduc aminte să fi comentat vreun meci despre care să nu ştiu chiar nimic.

,,Eu mă plec foarte adânc în faţa celor care fac investigaţie”

Ce părere aveţi despre investigaţiile din presa sportivă? Se integrează bine? E pregătit publicul pentru asta?

Se integrează foarte bine. Nu ştiu dacă publicul e pregătit sau nu, dar sunt anumite lucruri care trebuie făcute. Jurnalismul de investigaţie şi-aşa nu mai e foarte solid în presa sportivă, dar cu atât mai mult e nevoie de asemenea investigaţii care înseamnă soliditate, coerenţă, perseverenţă, capacitate de a detecta lucrurile, de a săpa după ele. Asta e o chestie care ar trebui subvenţiontă, chiar dacă nu vrem. Să nu spui de fiecare dată: dom’le, dacă nu vinde, nu fac investigaţii. Sigur, că atunci când este un joc, vând ce se vinde din jocul ăsta, dar atunci când e vorba de lucruri de primă instanţă, cum sunt adevăr, furt, lucruri care ţin de corectitudine, ilegalitate, ăstea trebuie demascate, indiferent dacă publicul le cumpără sau nu. Ele trebuie aduse publicului în faţă, pentru că abia atunci publicul te poate trage la răspundere: ,,Dom’le, de ce nu mi-ai spus? Chiar dacă eu nu am cumpărat”.

Investigaţiile ,,Gazeta Sporturilor” au avut impact faţă de public?

Nu ştiu dacă au avut impact, însă eu mă plec foarte adânc în faţa celor care fac investigaţie. Este extrem de complicat, este greu, periculos. Oamenii ăştia ar trebui ţinuţi ca preşedinţii, cu bodyguarzi, subvenţionaţi. Este o meserie extrem de stresantă şi care consumă foarte multă energie.

,,În general eternizarea într-un sistem nu e foarte bună pentru nimeni, indiferent de sistem.”

Aţi lucrat ani buni in televiziunea publică. Mutarea la o televiziune privată v-a influenţat din punct de vedere profesional?

Sigur că da. Am mai învăţat nişte lucruri. Orice trecere te influenţează. Fundamental nu exista alt sistem în televiziunea privată, ci doar alte zone în care trebuia să ne facem meseria, altă politică editorială. Eu sunt absolut bucuros şi mulţumit că am putut să văd şi alt sistem şi în general eternizarea într-un sistem nu e foarte bună pentru nimeni, indiferent de sistem. Poate numai în sistemul cerurilor, sau al Raiului.(zâmbeşte)

Spuneaţi că orice drum are sfârşitul lui. Automat si experienţa ,,Gazeta Sporturilor” se va termina la un moment dat. În acest caz, vă gândiţi să fiţi freelancer, spre exemplu?

Nu m-am gândit la chestiunea asta. Cred că deocamdată lucrurile nu sunt foarte bine structurate în România pentru a fi freelancer şi nu cred că sunt eu pregătit în momentul de faţă. Dar cine ştie, peste un timp poate. Deja cei care ţin bloguri sunt un fel de freelanceri, ăsta este noul ,,freelenceriat”, dacă îi pot spune aşa.

Paul BĂLHUC
Georgel COSTIŢĂ

Interviu Sanda Nicola: „Dă-i unui om libertate, şi felul în care o va gestiona o să-ţi dea măsura caracterului lui”

2010-09-07T06:24:00.000-07:00

În cea de-a doua zi a Journalism Summer School, cei care au vorbit studenţilor au fost Sanda Nicola, jurnalist freelancer, şi Liviu Iolu, senior editor la Evenimentul Zilei. Tema abordată de către jurnalişti a fost ”Jurnalistul freelancer versus jurnalistul angajat”. Sanda Nicola a acordat un interviu în care a vorbit despre ideea de freelancer, avantajele şi dezavantajele acestei cariere şi proiectul la care acum lucrează: o academie de media.

Consideraţi că este posibil să alegi din start să fii un freelancer, fără să-ţi începi cariera ca jurnalist angajat, sau fără să-ţi construieşti un nume, o identitate înainte?

Depinde. Dacă este să mă refer exclusiv la faptul cum îmi gestionez eu cariera cu siguranţă este un lucru extrem de important faptul că am petrecut ani mulţi şi destul de interesanţi în interiorul sistemului, lucrând în redacţii de ştiri competitive şi beneficiind de expunerea pe care ţi-o oferă nişte televiziuni mari. Însă dincolo de asta, cred că nu poţi fi freelancer, şi în nici un caz linie de succes dacă nu eşti foarte matur, dacă nu eşti foarte disciplinat, şi dacă nu tragi de tine enorm. Să ştiţi că am întâlnit cazuri de oameni foarte talentaţi, jurnalşiti foarte buni care odată ce au ieşit din sistem, s-au cam pierdut. De ce? Pentru că nu au ştiut să-şi impună un soi de autodisciplină. Dă-i unui om libertate, şi felul în care o va gestiona o să-ţi dea măsura caracterului lui. Sunt mulţi care chiar nu pot profesa fără să fie coordonaţi de cineva. Eu mă simt o norocoasă. Eu am avut mai multe aşteptări de la mine, decât şefii mei.

Care credeţi că sunt avantajele şi dezavantajele de a fi propriul tău şef?

Păi m-aş axa pe dezavantaje. Ceea ce mie îmi îngreunează mult situaţia este faptul că eşti direct răspunzător de modalităţile prin care îţi finanţezi proiectele şi felul în care eşti recompensat pentru munca ta. Este o negociere permanentă, eşti lipsit de protecţie, ţine exclusiv de abilităţile tale de vânzător de produse, nu mai are legătură cu jurnalismul, de cât de bine dai în faţa camerei. Trebuie un pic mai mult, să fii un manager al resurselor, un negociator mai bun.

„Ceea ce lucrează acum în favoarea mea, este decredibilizarea presei per ansamblu.”

Vi se acordă o mai mare sau mai mică credibilitate ca jurnalist independent?

Lucrurile se schimbă. Într-o primă fază în mod cert mă bazam foarte mult pe credibilitatea agonisită din perioada în care lucram pentru o televiziune sau pentru alta, ulterior am rămas destul de singură pe lume şi pe cont propriu şi neprotejată, deci lucrurile au fost destul de... complicate. Ceea ce lucrează acum în favoarea mea, şi regret să spun asta, este decredibilizarea presei per ansamblu. Faptul că în ultimii ani în care galopant s-au decredibilizat atâtea personalităţi media, faptul că am lipsit din peisaj, astăzi lucrează în favoarea mea.

Cum reuşiţi să vă promovaţi ca freelancer?

Prin ceea ce fac. Eu îmi doresc să-mi fac meseria la standarde foarte înalte. Mă interesează mai puţin câtă lume ştie că fac meseria asta. Pentru mine asta contează mai puţin. Pentru că am trăit vremuri în care eram săptămânal în paginile unei reviste şi comunicate de PR spuneau cât sunt eu de competentă. Dar nu neapărat din acest tip de expuneri am extras anumite beneficii. Eu am o dragoste clară şi foarte mare pentru această meserie.

E mai puţin important dacă felul în care o practic acum e de o mare notorietate, sau nu. Mă interesează să-mi fac meseria aşa cum am învăţat s-o fac şi da, să fiu remunerată la nivelul aşteptărilor mele, şi pe măsura efortului pe care l-am depus. Că ştie toată lumea sau nu, e mai puţin important.

Cât de mult contează suportul pe care ţi-l oferă o redacţie, un trust? Dai acelaşi randament când eşti independent?

Depinde de la individ la individ. Se poate întâmpla ca în interiorul unei redacţii să lâncezeşti. Pentru mine din toate punctele de vedere a fost un pas înainte. În momentul în care am început să lucrez independent am descoperit că pot fi mult mai creativă decât credeam. În interiorul sistemului există mereu această raportare şi comparaţie la ce fac alţii. Trusturile se copiază între ele, prezentatorii, reporterii se copiază între ei. În momentul în care am ieşit din acest cerc vicios, am început să gândesc mult mai mult pe cont propriu şi au ieşit lucruri mult mai interesante decât înainte.

Responsabilitatea nu este mai mare?

Responsabilitatea este imensă, dar nu sunt genul de om care să se ferească de responsabilitate, dimpotrivă din momentul în care am devenit independentă mi-am asumat responsabilităţi mult mai mari. Gândiţi-vă că eu nu negociez venituri doar pentru mine. Eu plătesc colaboratori, asigur deplasări. Toate lucrurile astea costă, şi pentru acestea trag, eu nu trag exclusiv pentru venitul meu, ci pentru echipă. Reprezint interesele unei echipe, mă străduiesc să asigur venituri pentru toţi oamenii care lucrează pentru mine, şi plătesc foarte multe taxe către Statul Român.

Impactul materialelor transmise de d-voastră în Europa este mare. Cum se văd lucrurile în România? Sunteţi primită cu braţele deschise, sau refuzată din start?

Aici depinde de context. Eu sunt foarte conştientă că va mai dura până când atât publicul, cât şi autorităţile, vor înţelege că de fapt a fi freelancer nu e ceva de rău, şi mai mult de atât, felul în care tu contribui este încă uşor neclar. Eu cred că nu este întru totul vina lor. Cred că undeva, răspunderea este şi la noi, la freelanceri care până acum nu ne-am reunit într-un organism care să ne protejeze şi să ne promoveze într-un fel. Mi-e limpede că unii oameni nu ştiu că sunt şi jurnalişti care nu poartă legitimaţie de Antena 1 sau Evenimentul Zilei, şi tot jurnalişti se cheamă, şi poate-şi fac meseria chiar mai bine.

Nu încercaţi să le explicaţi că, într-un fel, îi promovaţi în afara Europei?

A nu se înţelege că-i promovez. Eu încerc să transmit realităţile aşa cum sunt, cât mai echilibrat cât mai consistent, şi să valorific interesul pe care media străină îl are pentru România. Nu sunt promotorul României, nu sunt ministrul turismului, nu sunt nici măcar PR-ul ei. Sunt un jurnalist care încearcă să transmită informaţia corectă din şi despre România.

„Dacă mai mulţi jurnalişti s-ar dezbrăca de anumite orgolii profesionale, lucrurile ar merge mult mai bine.”

Cu recunoştinţa muncii d-voastră cum rămâne? Nu aveţi un orgoliu obişnuit al jurnalistului, obişnuinţa de a vă apărea într-un colţ semnătura?

Uneori apare, alteori nu... Dacă mai mulţi jurnalişti s-ar dezbrăca de aceste orgolii profesionale, lucrurile ar merge mult mai bine. Eu sunt un caz fericit. Eu sunt un om care a avut parte de multe: am fost prezentator de prime time, am fost corespondent internaţional, am acoperit preţ de doi ani de zile cele mai importante evenimente de pe glob. Mi-am văzut chipul de destule ori pe coperţi de revistă. Ce latură, ce parte a orgoliului meu n-a fost hrănit? Am ajuns la maturitatea la care să-mi dau seama ce e bine pentru mine, şi ce e inutil. Cred că înţeleg foarte bine meseria de jurnalist. N-o să pretind niciodată că sunt mai talentată decât alţii, că sunt mai deşteaptă.

Ce proiecte desfăşuraţi în această perioadă? Cu cine mai colaboraţi?

Principalul proiect pe care-l am în lucru şi unde, cumva, se concentrează toată energia mea şi toate veniturile pe care pot să le obţin se numeşte ”Academia de Media”. Este un organism care va reuni o serie de freelanceri care s-au profesionalizat în şcoli de jurnalism din strǎinǎtate. Încercăm să importăm ceea ce am învăţat noi. Încercăm să oferim celor care îşi doresc să exceleze în jurnalism aici. Avem sprijin atât din ţară cât şi din străinătate. Pentru a oferi traineri de nivel foarte foarte înalt, şi cred că ăsta este principalul eveniment şi lucru, care mă motivează pe mine să merg mai departe. Important este că am găsit sprijin şi înţelegere la oameni extrem de valoroşi din ţară şi din străinătate.

Sper să fie o chestiune de săptămâni pânǎ Academia de Media va fi lansată oficial, cu o ofertă clară de cursuri, care să pregătească jurnalişti, să-şi însuşească principii fără de care meseria asta nu se poate face.

Dincolo de asta voi păstra toate colaborările cu media internaţională. Sunt lucruri care te recompensează în plan moral extraordinar.

Irina GOCIMAN

Interviu Petrişor Obae: „Nu e nimic ruşinos în a întreba un coleg ce crede despre un material”

2010-09-05T01:53:00.000-07:00

Cel care a deschis seria de training-uri din cadrul celei de-a doua ediţii a Journalism Summer School a fost Petrişor Obae, editor Pagina de media. După ce le-a vorbit studenţilor despre “Mărirea şi decăderea presei din România”, pornind de la un scurt istoric a ceea ce înseamnă presa la noi şi ajungând până la mogulii din media actuală, jurnalistul a răspuns tuturor curiozităţilor participanţilor, în sesiunea specială de la final. La sfârşitul training-ului, Petrişor Obae a stat de vorbă cu unul din reporterii noştri despre cum se dezvoltă media pe online, despre soarta printului, a dat câteva sfaturi studenţilor şi a vorbit despre secretele menţinerii unei bune relaţii jurnalist-sursă.

Cum vedeţi trecerea de la print la online? Ce etape ar trebui urmărite într un astfel de proces?

Etape este mult spus. În primul rând trebuie urmărit un model de business. Tocmai aici este marea problemă a online-ului de la noi şi cred că din toată lumea. Nu există încă un model de business sănătos şi fiabil pentru o afacere de online. De aceea în toată lumea Murdoch încearcă varianta conţinutului pe bani, alţii încearcă varianta vânzării de spaţiu publicitar şi a conţinutului gratuit, este şi cazul „Paginademedia”. Internetul îşi caută acum făgaşul pe care să meargă mai departe. Nu există încă setat clar, ca în presa tradiţională, un model de business. Trecerea de la print la online însă este mult spus. Această formulare te duce cu gândul la desfiinţarea printului, ori eu sunt printre cei care cred că printul nu va dispărea. Printul va continua să existe , chiar dacă rolul lui poate va fi altul.

Având în vedere că majoritatea site-urilor publicaţiilor cotidiene se comportă din ce în ce mai mult ca nişte agenţii de presă care credeţi că este viitorul lor? Cum se vor dezvolta în timp?

Este o etapă normală în dezvoltarea site-urilor pentru că atunci când au apărut site-urile ziarelor erau aproape o oglindă a variantei tipărite. Este normal ca pentru a aduce o valoare adăugată cititorului de Internet să vii cu mai mult decât reflectarea ediţiei tipărite. De aceea, acum toate ziarele, inclusiv „Evenimentul Zilei”, „România liberă”, „Adevărul”, funcţionează ca furnizori de conţinut, altul decât ce există în varianta lor tipărită. Şi este normal pentru că modelul în presa de acum este acesta al integrării, în care într-o redacţie nu funcţionează numai printul separat, ci print, multimedia, Internet; există mai multe medii prin care mesajul se duce, iar aceste medii funcţionează integral. Este parte a acestui sistem: printul are zona lui, multimedia, Internetul au zona lor şi se dezvoltă ca atare.

„ Jurnalismul este identic indiferent de mediul pe care te exprimi”

Se vehiculează că şi în online-ul românesc se va introduce un sistem de plată.

Cum credeţi că va reacţiona publicul în faţa acestui fapt?

Din informaţiile mele exista două zone care se gândesc serios la taxa pe conţinut. „Adevărul Holding” este prima zonă care a declarat public că intenţionează să furnizeze conţinut pe bani. O a doua zonă care se ia în considerare în această mutare este „Ziarul Financiar”. Acesta a mai funcţionat acum patru-cinci ani într-o formulă de conţinut pe bani. Atunci se îmbina cumva zona de print cu zona de Internet, în sensul că cine era abonat la ziarul tipărit, primea şi un cod cu care putea vedea conţinutul online. Ulterior au venit pe formula conţinutului gratuit, iar acum se gândesc la o formulă de a da informaţii contra cost. Nu au luat încă o decizie, dar în toată lumea, nu doar în România publicul este obişnuit să consume informaţii gratuite. Este foarte greu să implementezi un sistem de conţinut pe bani în condiţiile în care lumea este obişnuită să primească informaţia gratuit. În momentul în care vrei să faci acest pas, cel mai important lucru de care trebuie să ţii cont, şi asta o spun Murdoch şi alţi oameni calificaţi, este valoarea adăugată. În momentul în care nu oferi valoare adăugată, omul nu are de ce să te plătească şi atunci, într-o astfel de formulă, succesul ar putea veni, pentru că încă nu se ştie dacă vine sau nu, dacă acel conţinut pe care-l oferi are într-adevăr o valoare informativă foarte mare în faţa publicului pe care vrei tu să-l atingi.

Ca să ai succes în mediul online trebuie să fi avut anterior o carieră în presa scrisă, radio sau TV?

Nu. Dacă vrei să faci o carieră jurnalistică în online, trebuie să fii un jurnalist bun. O carieră în presă în general constituie automat un avantaj. E exact ca în cazul unui CV: experienţa în domeniu constituie un avantaj. Cam aşa se traduce şi în mediul online. Dacă ai experienţă jurnalistică automat ai un avantaj în faţa altora care atunci pornesc. Online ul are câteva specificităţi care ţin de tehnică, în rest, în mod fundamental jurnalismul este identic indiferent de mediul pe care te exprimi. Diferă doar chestiuni legate de scriitură, pentru că e un alt tip de scriitura pe online, pe radio, pe presa scrisă, pe televiziune; diferă modul în care îţi organizezi materialul pentru că există un anumit tip de consum pe Internet, pe care trebuie să îl respecţi daca vrei ca textul tău să fie citit. Experienţa ta ca jurnalist pe alte medii cred că te ajută foarte mult pe online. Criza aceasta din ultimul an, sau mai bine zis din ultimii ani, are şi mici avantaje: foarte mulţi ziarişti, foarte buni de pe print s-au mutat pe Internet. Până acum doi ani în mai toate redacţiile zona de online era văzută ca sora mai mică, care nu contează. Lumea nici nu vroia să scrie pentru online. Am lucrat într-o redacţie de print, iar noi cei de acolo vedeam printul ca vehicul principal. Era evident o greşeală care venea din faptul că nu eram familiarizaţi cu Internetul atât de bine. În ultima perioadă au fost multe concedieri, restructurări, multe presiuni prin redacţii şi mulţi jurnalişti foarte buni au ales să se exprime online. Din punctul meu de vedere acesta este un avantaj pentru cititorul de pe Internet; s-a adus valoare adăugată informaţiei de acolo.

Un site ca să fie credibil trebuie să fie şi foarte cunoscut?

Nu neapărat. Credibilitatea şi notorietatea nu sunt strâns legate. De exemplu, Simona Sensual este o persoană de notorietate, dar nu pare o persoană credibil. Notorietatea ţi-o poţi dobândi şi prin artificii tehnice. Există mecanisme tehnice, trucuri editoriale prin care îţi poţi creşte traficul, există tipuri de informaţie, pe care dacă le aduci pe site s-ar putea să-ţi aducă cititori, dar nu neapărat credibilitate. Credibilitatea este dată în primul rând de conţinutul pe care îl furnizezi, de modul în care lucrezi cu sursele pentru a furniza acel conţinut şi de relaţia ta cu publicul tău. De aici vine credibilitatea; nu neapărat din notorietate.

„Mihai Cârciog (…) era o enciclopedie a ultimilor 20 de ani.”

Una dintre cele mai apreciate rubrici ale site-ului paginademedia.ro este cea a interviurilor. Care ar fi secretele unui interviu reuşit?

În cazul unui interviu esenţial este interlocutorul. Dacă interlocutorul tău este ofertant, atunci automat şi interviul va fi interesant pentru public. Este foarte important de asemenea, să găseşti breşa pe care interlocutorul tău să o deschidă şi să vină cu informaţii cât mai interesante, noi, relevante pentru că vorbim de oameni cunoscuţi, care dau interviuri foarte des. Dacă reuşeşti să găseşti breşa aceasta, iar interlocutorul tău să se deschidă şi să-ţi ofere informaţii cât se poate de interesante, atunci interviul va fi unul reuşit. Mai sunt şi alte aspecte care ţin de reuşita unui interviu. Primul aspect ar fi focusarea. In momentul în care ai un interviu, de exemplu cu Traian Băsescu, eşti tentat să discuţi cu el despre tot ce se întamplă în ţara asta. Total fals. Trebuie să te focusezi pe una, doua sau trei teme şi pe acelea să le diseci şi să urmăreşti în amănunt tot ceea ce vrei, pentru că dacă te risipeşti în foarte multe domenii, interviul va fi în mod sigur ratat. Un alt aspect important pentru un interviu bun este predocumentarea. Înainte de a te apuca de un interviu trebuie să ştii foarte bine ce a mai declarat înainte interlocutorul, cui a mai declarat, pe ce temă, în ce context. Există, din păcate, la noi foarte multe interviuri luate la repezeală, fără o minimă documentare. Dacă există această predocumentare vei fi capabil să pui întrebări mai bune decât un alt coleg de-al tău pentru că ştii anumite detalii, pe care alţii nu au avut răbdare să le citească sau să le caute.

Care a fost cel mai fascinant personaj pe care l-aţi intervievat?

Mi-e greu să fac o alegere. De exemplu, a fost fascinant reporterul emisiunii: „D-ale lui Mitică”. El nu este un personaj de o notorietate atât de mare ca Dinu Patriciu, spre exemplu. Însă personalitatea lui era mult mai interesantă decât faptul că avea un grad de notorietate mai mic. A fost un personaj interesant. Poate personajul cel mai interesant a fost fondatorul „Evenimentului zilei”, Mihai Cârciog. Primul şi singurul interviu pe care l-a dat Mihai Cârciog a fost acum doi ani, pentru „Evenimentul zilei”, când lucram acolo. Discuţia cu el a fost absolut fascinantă; interviul a durat patru ore, discuţia s-a întins pe şase ore, a continuat şi a doua zi, însă aş mai fi stat o zi sau doua cu el pentru că era o enciclopedie a ultimilor 20 de ani. Ştia atât de multe detalii, atât de multe istorii, atât de multe poveşti, încât era fascinant să stai de vorbă cu un om care a trecut prin istoria presei în ultimii 20 de ani. A fost un interlocutor senzaţional.

În cazul unui astfel de interviu, cu un interlocutor deosebit cum decizi cât să laşi şi cât să tai din materialul brut?

Prima barieră ţine de spaţiu. În cazul în care e vorba de presa scrisă ţi se spune din start: „te întinzi pe un anumit număr de semne”. Este dureros pentru că trebuie să tai. În cazul lui Mihai Cârciog, în schimb, redactorul şef de atunci, Grigore Cartianu, a fost încântat de interviu, încât mi-a dat două zile la rând câte două pagini. A citit interviul şi mi-a spus „nu ai ce tăia din el”. Oricum principala constrângere este cea legată de spaţiu. Şi în cazul radioului şi televiziunii e acelaşi lucru. În cazul Internetului avantajul este că poţi publica materiale oricât de lungi, atât timp cât ştii să le structurezi şi vizual şi să-ţi menţii publicul treaz. Dar este dureros când trebuie să tai din interviu. De multe ori apelam la ajutorul colegilor pentru că atunci când faci un material lung sau iei un interviu care se întinde pe mii de semne eşti atât de obişnuit cu materialul încât, la un moment dat, te blochezi, nu mai ştii ce să tai din el şi ceri ajutorul unul coleg. Nu e nimic ruşinos în a întreba un coleg ce crede despre un material. Imediat îţi poate da nişte sugestii la care nici nu te-ai fi gândit pentru că eşti prea obişnuit cu textul tău.

„Acum ziarele din România au nevoie de un miracol”

Aţi avut ocazia să vă întâlniţi şi să vorbiţi cu Mario Garcia, cel care a rebranduit „România Liberă”. Ce impact credeţi că a avut această schimare de brand asupra ziarului?

În materie de cifre, schimbările nu au fost mari pentru că vorbim de o perioadă de criză economică, în care ziarele quality îşi conservă, sau în cele mai multe cazuri pierd din numărul de cititori sau de tiraje. Impactul la public cred că a fost unul pozitiv, pentru că redesenarea a fost totală. Practic, publicul a luat a doua zi un alt ziar „România Liberă”. Există într-adevăr riscul să-şi piardă vechiul public, dar cred că nu s-a întâmplat asta. Schimbarea era mai mult decât necesară în cazul „României libere”, pentru că designul ziarului nu mai fusese modificat de ani buni. De foarte, foarte mulţi ani venea din urma cu aceeaşi ofertă grafică. Numai faptul că un nume ca Mario Garcia l-a redesenat a certificat că acea schimbare nu are cum să fie decât una pozitivă. Asta se va vedea în timp. În mod normal s-ar fi văzut ceva mai repede; fiind criză, probabil la anul vom vedea exact cum a evoluat tirajul, cum a perceput publicul schimbarea „României Libere”, dar eu zic că e o schimbare care trebuia făcută. Din punctul meu de vedere, de la relansarea „României Libere” am putut să recitesc ziarul. Până atunci îl răsfoiam, era ilizibil. După relansare, articolele se pot citi, se pot parcurge.

Credeţi că şi alte ziare din România ar avea la acest moment nevoie de o rebranduire pentru a-şi reveni din situaţia dificilă în care se află?

Nu de rebranduire au nevoie. Cred că acum ziarele din România au nevoie de un miracol, pentru că presa este într-o situaţie dezastruoasă din punct de vedere economic. Să ne gândim că acum doi ani vorbeam de 60-70 de milioane de Euro în publicitate pe print, iar anul acesta vorbim de 35-40 de milioane de Euro. Scăderile sunt foarte, foarte mari. Printul a fost zona cu cele mai mari scăderi a încasărilor din publicitate. Ori în momentul în care ai o presă scrisă slabă din punct de vedere economic, e foarte greu să supravieţuieşti. Aici este în primul rând marele hop pe care trebuie să-l treacă presa scrisă, respectiv să iasă din acest colaps economic. Iar situaţia economică este dublată, pe lângă investiţiile în publicitate, şi de problemele de distribuţie. În România piaţa de distribuţie este slab dezvoltată şi, pe lângă faptul că este slab dezvoltată, a avut şi probleme cu falimentul Rodipet. Rodipet, cel mai mare distribuitor de presă, a dat faliment şi, o dată cu acest faliment, şansele ca editorii să-şi recupereze banii din distribuţie s-au redus la zero. Şi acest lucru a contribuit la condiţia economică a presei. Ziarele quality ca să meargă mai departe trebuie pur şi simplu să-şi facă treaba cât mai bine posibil. Este singura lor şansă; nu au altă variantă. Încearcă artificii de marketing, tot felul de lucruri pentru a ţine interesul cititorilor la un nivel dar, în situaţia de acum, este foarte greu, mai ales că pe lângă situaţia presei, vorbim de situaţia societăţii în general, un nivel de trai extrem de scăzut, într-o societate în care suntem dependenţi de preţ. Este şi motivul pentru care tabloidele ţin preţul atât de scăzut. Tabloidele se vând nu numai pentru conţinut, ci şi pentru faptul că au un preţ foarte accesibil.

Revenind la „Paginademedia”. Aici apar mereu informaţii în exclusivitate. Cum menţineţi o bună relaţie cu sursele care vă oferă aceste informaţii?

Mie îmi place să nu le numesc surse, ci oameni cu care discut. Relaţia cu oamenii cu care discut şi de la care obţin informaţii se bazează în primul rând pe onestitate. În momentul în care eşti onest cu omul cu care vorbeşti, cu sursa ta, vei deveni şi tu o persoană de încredere pentru sursa respectivă. Este esenţial ca într-o relaţie jurnalist-sursă să existe nişte reguli clare de la care jurnalistul nu se abate niciodată. Dacă sursa ta vrea să rămână anonimă, niciodată nu o vei face publică; niciodată dacă sursa ta îţi va declara ceva off the record nu îi vei pune acele declaraţii între ghilimele. Sunt lucruri pe care jurnaliştii trebuie să le respecte. În momentul în care sursele sunt conştiente că tu lucrezi respectând clar nişte valori profesionale, atunci au încredere să vorbească cu tine pentru că ştiu că nu se expun.

„Prejudecăţile se nasc din generalizări”

În cazul tinerilor jurnalişti este mai greu să-şi facă surse. Ce sfat le puteţi da?

Acum 11 ani îmi ţineam numerele de telefon pe o agendă de formatul unei cărţi de vizită şi cu 20 de foi. Doi ani mai târziu aveam o agendă de o sută de pagini; acum am o agendă care numără câteva mii de numere de telefon. Sursele se construiesc în timp şi vin cu experienţa. Nimeni nu primeşte din start în braţe 100 de surse. Chiar şi aşa, dacă ar primi aceste surse, nu ar putea face nimic cu ele pentru că nu există o relaţie între jurnalişti şi oamenii respectivi. Sursele se construiesc în timp. Sunt oameni pe care jurnalistul ajunge să-i cunoască într-o perioadă de timp. Este practic o relaţie între jurnalist şi oameni cu care a discutat la un moment dat şi cărora le-a câştigat încrederea. Este normal ca la început să ai foarte puţine surse. De ce? Pentru că eşti nou intrat în industrie şi cunoşti puţini oameni. Însă odată cu experienţa vin şi oamenii pe care îi cunoşti şi sursele şi începi să capeţi încredere în ceea ce poţi face, sursele capătă încredere în tine ca profesionist şi lucrurile merg mai departe.

În relaţia jurnalist-sursă este importantă şi remuneraţia?

Eu nu sunt adeptul plăţii surselor. În general sursele se plătesc în cazul tabloidelor. Tabloidele sunt cele care au impus acest sistem şi nu numai la noi, ci şi în afară. Din câte cunosc eu nu există foarte multe cazuri în România în care sursele se plătesc, pentru că nu este rentabil, nu avem zone care să fie atât de ofertante din punct de vedere informaţional încât să justifice plata unei surse de acolo. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, ca şi în Serviciile Secrete, motivaţia pentru care un om îţi dă o informaţie nu ţine neapărat de bani. Un om îţi dă o informaţie pentru că poate avea un interes ca acea informaţie să apară, pentru că acea informaţie îl avantajează pe el, pentru că acea informaţie l-ar dezavantaja pe un adversar de-al lui, pentru că acea informaţie îi hrăneşte orgoliul sau îi stinge o anumită frustrare. Sunt foarte multe motive pentru care un om îţi poate da o informaţie, motive care nu au nepărat o legătură cu banii. În general aceste motive sunt exploatate de jurnalişti. Ţine de calitatea jurnalistului de a reuşi să găsească punctul sensibil al interlocutorului şi să obţină cât mai multe informaţii de la el pentru că la urma urmei munca de jurnalist înseamnă atragerea de informaţii relevante pentru publicul său. În momentul în care ştii că un om îţi dă o informaţie, iar acea informaţie l ar putea ajuta sau ar putea ajuta pe altcineva, tu pui în balanţă calitatea informaţiei: dacă public acea informaţie e posibil să fie un lucru pozitiv pentru X sau negativ pentru Y, dar dacă informaţia aceasta este relevantă pentru publicul meu, iar relevanţa ei este mult peste impactul pe care-l are asupra unei persoane sau nu, automat o publici. Interesul publicului primează. Dacă interesul publicului nu există, nu o publici.

Mai susţineţi uneori cursuri la Facultatea de Jurnalism din Bucureşti, iar acum aţi participat la o Şcoală de vară organizată de studenţii la Jurnalism din Iaşi. Care este relaţia dumneavoastră cu studenţii şi cum percepeţi noua generaţie?

Este o întrebare dificilă pentru că nu sunt adeptul generalizării. Întotdeauna spun, inclusiv studenţilor, că prejudecăţile se nasc din generalizări. În momentul în care ai generalizat, uniformizezi practic o anumită percepţie, care poate fi total greşită. Am stat de vorbă cu foarte mulţi studenţi, încercând să găsesc raţiunea pentru care vor să intre în presă. Ceea ce am constatat în multe cazuri este că există foarte puţine modele sănătoase de jurnalism pe care studenţii de acum le iau în considerare. Este foarte ciudat, chiar paradoxal că într o Românie plină de radiouri, televiziuni şi presă scrisă, există trei-patru, cel mult cinci oameni pe care studenţii de la Jurnalism îi consideră acum modele, ceea ce arată faptul că, dincolo de volumul ei, presa are o problemă, o problemă a valorilor. În momentul în care nu sunt percepuţi decât foarte puţini oameni drept modele pentru studenţi, avem o problemă ca breaslă în general. Îmi place să cred că naivitatea pe care o sesisez în cazul multor studenţi este una binevenită şi că în timp îşi vor folosi pornirea pe care o au acum pentru a intra în meserie cât se poate de bine pregătiţi.

Ioana STOIAN

Mihai Tatulici: ,,Trebuie să-ți pui la bătaie toată personalitatea pentru a reuși în meseria aceasta’’

2010-08-31T15:03:00.000-07:00

Miercuri, 31 august a.c., a avut loc ultimul training din cadrul Journalism Summer School 2010, organizată de Asociația Studenților Jurnaliști (ASJ) din Iași. Despre Jurnalism între politică și credibilitate le-a vorbit Mihai Tatulici studenților ieșeni.

Cu o bună dispoziție neașteptată, Mihai Tatulici a ținut 10 minute de "teoria chibritului", după care a fost supus unui lung șir de întrebări din partea studenților. De la informații cu privire la presa din perioada comunistă la situația de astăzi în media; de la etică la imoralitate; de la perioada Tele 7ABC până la Realitatea TV, de la Nistorescu la Badea. Toate aceste abordări și multe altele s-au regăsit în dezbaterea ce a durat mai bine de două ore.

“Relația dintre jurnalism și politică e nocivă”

Primele întrebări adresate de studenți realizatorului Realitatea TV au fost cu privire la conexiunile dintre politică și presă. „Politicianul are nevoie de presă ca de aer. El fuge de abordarea tranșantă a subiectului, nu de presă”, a răspuns ferm Mihai Tatulici la una dintre întrebări. Fără nicio reținere a mai adăugat și că: "Politicienii au învăţat să mintă mai bine decât cei mai mincinoşi dintre noi."

Odată făcut primul pas, întrebările au început să curgă, iar răspunsurile omului de media au făcut deliciul auditoriului. Nu au lipsit discuțiile despre Băsescu, Geoană sau Antonescu și nici cele privind relația nocivă dintre presă și politică: „Cele două nu au maturitatea necesară acestei relații" a menționat Mihai Tatulici.

“Jurnalismul românesc e slab din punct de vedere etic”

După dezbaterea despre politică, discuția s-a îndreptat spre o altă problemă care macină presa de astăzi: etica. Cum era de așteptat, majoritatea întrebărilor au făcut referire la excursia celor 14 jurnaliști în Noua Zeelandă. Fără a se eschiva, realizatorul TV a menționat că nu regretă că a fost acolo. “Nu am încălcat niciun cod deontologic.”

Dispus să vorbească deschis despre această experiență, Mihai Tatulici le-a povestit studenților despre peripețiile din Aeroportul din Noua Zeelandă, despre ce a făcut în Auchland, despre mentalitatea neozeelandezilor, precum și despre discuția avută cu Robert Turcescu privind posibila reîntoarcere la Realitatea: “Vreau să-l aduc înapoi pe Robert Turcescu. Am și negociat cu el.”

“Trebuie să ai cultură socială ca să fii un jurnalist bun”

În partea a doua a training-ului s-a vorbit despre ce înseamnă să fii jurnalist și cum se face jurnalismul la noi. Studenții au fost oarecum surprinși când realizatorul TV le-a spus că: “Nu facultatea e esențială pentru meseria aceasta, ci liceul și cei șapte ani de acasă.”

În ceea ce privește modul în care se face astăzi această meserie, Mihai Tatulici a fost destul de categoric: “Acum se discută despre evenimente în momentul în care acestea se întâmplă, iar jurnalistul nu are toate informațiile necesare și își dă cu părerea ca proasta în târg.”

De asemenea, omul de presă a dat de înțeles că este dezamăgit de mulți dintre noii intrați în media: “Sentimentul că în breasla noastră pătrund proști cu ghiotura mă înspăimântă” a menționat Mihai Tatulici.

Studenții au fost de asemenea, fascinați de relatarea uneia dintre cele mai frumoase întâmplări trăite de Mihai Tatulici de când a intrat în mass-media. Materialul despre o parte a salvatorilor victimelor exploziei de la mina din Lupeni, de acum doi ani, a fost unul care a reușit să provoace emoții puternice apropiaților săi. “Dacă obții așa ceva de la oamenii foarte apropiați ție, înseamnă că ai reușit în meserie.”

Realizatorul de la Realitatea TV le-a mai povestit studenților de modul în care a debutat el în presă, cum a ajuns la performanțele de astăzi, ținând să menționeze că “nu mi-am negociat niciodată contractele. Dar nimeni nu mă crede când spun asta.”

“Lui Mihai Tatulici, un pici”

Discuția din finalul training-ului susținut de Mihai Tatulici studenților ieșeni a fost una detașată de peisajul mediatic. S-a vorbit despre filme, cărți, șah, golf și muzică. Prin întrebările adresate de studenți, jurnalistul a avut ocazia să-și aducă aminte chiar și de copilărie: “Eram pionier pe atunci și am mers la Mănăstirea Agapia în vizită. Acolo era și scriitorul Mihail Sadoveanu care mi-a dat un autograf: «Pentru Mihai Tatulici, un pici».”

După aproape trei ore de discuții, întâlnirea dintre Mihai Tatulici și studenții ieșeni s-a încheiat cu o serie de mesaje transmise de jurnalist Asociației Studenților Jurnaliști din Iași și cu promisiunea că vom colabora și în viitor.

Laurențiu Mihu: ,,Există o relație ,,intimă” între om şi hârtie”

2010-08-31T05:14:00.000-07:00

În penultima zi a Journalism Summer School, Laurențiu Mihu, redactor-şef adjunct la România Liberă (RL) a prezentat tema ,,Cât este de deştept să mizezi azi pe presa de print?”

În cadrul acestei întâlniri, a vorbit despre schimbările care au avut loc la ziarul la care lucrează şi cum vede situația din presa de astăzi.

Laurențiu Mihu a început prin a susține că printul are unele avantaje față de mediul online. ,,Printul provoacă, pe internet ne rămâne foarte puțin timp de ,,a rumega” ceea ce am lecturat, lumea nu se poate despărți de citit pentru că este o îndeletnicire veche de sute de ani”. În susținerea ideii sale, a afirmat că ceea ce este tipărit nu se compară cu ce este virtual. El a dat exemplul ,,gadgeturilor ce apar şi insistă tot mai mult pe funcțiile tactile”.

Redactorul-şef de la RL a vorbit şi despre ce ar trebui să facă ziarele pentru a se salva din această situație nefavorabilă. El a afirmat că ,,presa, pentru a rezista, trebuie să se schimbe, să se optimizeze”. A mai motivat că o altă redresare ar putea veni din partea reportajelor sau a unor investigații făcute foarte bine şi pe ,,teme actuale, de interes general”.

Au urmat o serie de întrebări, printre care ideea implementării plății pentru conținut pe online, redesenarea României Libere și curiozități ale studenților pentru acest mediu jurnalistic.

La sfârşitul întâlnirii, ziaristul a sfătuit studenții de la Jurnalism să lucreze în domeniul printului dacă ,,consideră că este meseria care li se potriveşte şi să fie cerebrali în unele compromisuri”.

Sexy-radioul seduce studenții

2010-08-30T16:06:00.000-07:00

A patra zi a Journalism Summer School l-a avut ca invitat pe realizatorul emisiunii ,,O dimineață de milioane” și responsabilul de partea New Media a postului Europa FM, Toader Păun. Tema workshop-ului a fost ,,Cum te seduce și te face sa spui da un post de radio privat”.

Trainingul a debutat cu prezentarea radioului printr-o analogie cu reprezentarea sexului frumos, Scarlet Johansson.

Dacă ochii sunt reprezentați de pagina de internet a postului, urechile reprezintă sondajele, bustul prim-time-ul, iar buzunarul marketingul postului. ,,Radioul este asemenea unei femei care trebuie să se facă remarcată” a menționat Toader Păun.

Subiectele principale puse în discuție au fost fidelitatea ascultătorilor, responsabilitate, compromis, publicitate și prime-time. De asemenea, a fost prezentată situația pieței radio din România. La final, atenția și cooperarea studenților au fost recompensate cu premii marca Europa FM, cadouri, poze și autografe.

Florin Ghioca: “Sper ca într-o zi să aveți fiecare dintre voi un "Afganistan" al vostru pe care să-l puteți povesti cu mândrie.”

2010-08-28T23:06:00.000-07:00

În a patra zi de Journalism Summer School de la Costinești a fost prezentată și inaugurată o adevărată operațiune foto de către fotoreporterul Florin Ghioca. Workshop-ul “How to shoot (and not be shot) in a war zone” a prezentat tehnici și reguli de fotografie într-o zonă de conflict. Exemplele au fost bazate pe experiența personală a fotografului din timpul “înrolării” sale ca fotoreporter în Afganistan. Prima parte a trainingului a constat din teorie, sfaturi, reguli și discuții cu întrebări și răspunsuri.

A doua parte din organizarea zilei a fost partea practică, ce s-a desfășurat pe plaja din Costinești, lângă Obelisc. Studenții, unul câte unul, au probat echipamentul unui fotograf de război, care cântărește nici mai mult nici mai puțin decât 30 de kilograme și constă din cască, vestă antiglonț, două aparate foto, geanta cu baterii și accesorii foto. Experiența a fost unică, având în vedere că studenții au alergat cu echipamentul foto, cu indicația să facă câte 30 de portrete turiștilor de pe plajă. Turele de alergări au fost exemple apropiate cu ce ar putea suporta un fotoreporter într-o zonă de război.

Florin Ghioca pentru Asociația Studenților Jurnaliști, 28 august 2010: “Sper ca într-o zi să aveți fiecare dintre voi un "Afganistan" al vostru pe care să-l puteți povesti cu mândrie.[...] Să știți că puteți ilustra un război fără a folosi o armă, precum spunea fotoreportera, Alexandra Boulat.”

Radu Naum: "Barbarul bun se adaptează"

2010-08-28T02:44:00.000-07:00

Radu Naum, moderatorul emisiunii ,,Premium Liga" de la GSP TV, a încheiat cea de-a treia zi a JSS prin workshop-ul ,,Invaziile barbare în media sportivă". Pornind de la ideea că ,,poveștile noi sunt cele mai bune", jurnalistul și-a construit discursul sub forma unei metafore, după o poveste inspirată din cartea ,,Barbarii" scrisă de Alessandro Baricco. Pentru obținerea interactivității, Radu Naum a explicat această metaforă prin aducerea unor obiecte care erau termeni comparanți în poveste: o sticlă de vin, o minge și o carte. Radu Naum a dorit să sublinieze prin intermediul acestei metafore că fiecare poate fi un barbar într-o lume civilizată și un civilizat într-o lume barbară.

Trecerea la media sportivă actuală s-a realizat prin identificarea celor mai importanți reprezentanți ai civilizației, respectiv ai barbarismului: ,,Esența civilizației în presa sportivă este Ovidiu Ioanițoaia pentru că practică un jurnalism sportiv pur. Esența barbarismului poate fi considerat Cătălin Tolontan. Nu în sens negativ. Mă refer aici că el scrie și despre politică sau emoția din fotbal". A urmat apoi o sesiune de întrebări din partea studenților cu privire la tema trainingului și la situația actuală a presei sportive.

Ideea finală a workshop-ului a fost că ,,sportul, cum este prezentat astăzi de media, a intrat în lumea barbară, dar nu în sens rău", iar Radu Naum ne-a sfătuit printr-un extras din opera aceluiași autor italian: ,,adecvați-vă la lumea în care trăiți". Trainingul s-a încheiat cu vizionarea filmului ,,Invaziile barbare" , o aprofundare și o completare a celor spuse pînă atunci, și o discuție ,,off the record" cu privire la viitorul presei sportive din România.

Freelancer sau jurnalist angajat?

2010-08-28T01:35:00.000-07:00

Sanda Nicola, freelancer, și Liviu Iolu, senior editor Evenimentul Zilei, au deschis cea de a treia zi din cadrul Journalism Summer School. Membrii ASJ au participat la o discuție pe tema ˝Jurnalistul freelancer vs. Jurnalistul angajat˝ în care le-au fost prezentate avantajele și dezavantajele meseriei privite din cele două perspective.

A fi sau a nu fi pe cont propriu, asta e întrebarea

În timp ce argumentele în favoarea opțiunii ˝freelancer˝ sporeau în număr, Sanda Nicola le-a expus tinerilor jurnaliști cîteva dintre experiențele personale care au determinat-o să opteze pentru această variantă.

˝Profesia de jurnalist pe cont propriu este o opțiune demnă de a fi luată în calcul˝ a declarat jurnalista.

De cealaltă parte a baricadei, Liviu Iolu a venit cu o suită de raționamente pentru care un tînăr jurnalist ar putea alege să se angajeze în cadrul unui trust. Cum aceasta opțiune prezintă și dezavantaje, senior editorul a ținut să precizeze că, pe lîngă constrîngerile de ordin editorial care apar, ˝un jurnalist care este angajat într-o redacție poate ajunge la blazare˝.

Cei doi jurnaliști au adus în discuție și subiectul legat de compromisurile pe care un jurnalist le poate face. Ei au precizat că acestea nu sunt un aspect obligatoriu al meseriei, ba mai mult, dacă sunt exagerate, pot avea efecte negative nu doar asupra jurnalistului în speță.

„Disponibilitatea prea multor jurnaliști la compromis conferă prea multă putere ˝mogulilor˝ a declarat Sanda Nicola. ˝Pentru că jurnaliștii s-au preocupat să facă divertisment, politicienii au ajuns să își facă de cap.˝ a completat Liviu Iolu.

În încheierea trainingului, jurnaliștii au făcut un apel la studenți spre a își reconsidera opțiunea de a lucra în media dacă își imaginează că ˝meseria de jurnalist este ca oricare alta˝, adăugînd că această profesie implică o mare doză de responsabilitate.

Petrișor Obae la Costinești - "A fi jurnalist e o stare de spirit"

2010-08-27T08:32:00.000-07:00

Journalism Summer School (JSS) a fost lansată oficial miercuri, 25 august la Costinești. Studenții ieșeni, membri ai Asociației Studenților Jurnaliști, și-au lansat proiectul printr-o conferință de presă ce a avut loc în aceeași zi în sala de conferințe a vilelor Corsa. JSS reprezintă o serie de traininguri și team-buildinguri ce vor avea loc pe parcursul unei săptămâni care se va finializa cu un produs mediatic. Dintre traineri amintim pe Petrișor Obae care va deschide seria de cursuri jurnalistice estivale.

Petrișor Obae, editor www.paginademedia.ro, a susținut ieri, 26 august, un training cu tema Mărirea și decăderea presei din România. De la a patra putere, la joaca de-a puterea. Pornind de la credibilitatea site-ului al cărui editor este, jurnalistul a făcut o prezentare detaliată a presei românești care a pornit de la un istoric al presei și a continuat cu exemple actuale.

Urmărind evoluția mass mediei românești din 1990 până la trustizare, Petrișor Obae a făcut următoarea observație –

Nu mai avem presă pentru public ci presă pentru direcția patronului sau presă pentru publicitate.

Jurnalistul a vorbit studenților de epoca Năstase, dar și de presiunea economică și autocenzură.

Trainingul s-a încheiat cu întrebările studenților, cu o sesiune de poze și cu o discuție prelungită referitoare la tabloidizare și la pornografia excesivă și agresivă a ziarelor de acest tip din România. Întrebat de viitorul presei, Obae a răspuns scurt: dacă va mai exista un viitor.

E o meserie care te consumă și care cere o grămadă de sacrificii. Se află în topul meseriilor cu cele mai mari rate de divorț, alături de polițiști și chirurgi, a mai declarat Petrișor Obae.

Journalism Summer School 2010

2010-08-10T12:25:00.000-07:00

Proiectul “Journalism Summer School 2010” se află la cea de-a doua ediţie a desfăşurării sale, debutul său având loc în 2007. Şcoala de vară se va desfăşura în perioada 25 august - 1 septembrie 2010 în staţiunea Costineşti, judeţul Constanţa. Este un proiect organizat de Asociaţia Studenţilor Jurnalişti (ASJ) din Iaşi, iar participanţii direcţi în cadrul şcolii de vară vor fi studenţi de la Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea "Al. I. Cuza", Iaşi.

Timp de opt zile, studenţii participanţi vor lucra în echipe, iar la sfârşitul şcolii ei vor prezenta produsele jurnalistice obţinute în urma stagiilor de practică profesională efectuate pe litoral. Echipele mixte de studenti vor fi îndrumate de către jurnalişti cu nume importante din media românească.

În timpul acestor zile, studenţii vor participa la traininguri, seminarii, dezbateri, team building, conferinţe.Scopul acestui proiect este dezvoltarea cunoştiinţelor studenţilor în materie de jurnalism şi punerea acestora în practica. La sfârşitul celor opt zile de practică, toţi participanţii vor primi diplome şi premii.